În primul rând, ordinul introduce conceptul de flexibilizarea a timpului de muncă pentru medici. Aceasta înseamnă că un medic poate să efectueze cele 30 sau 35 de ore de muncă săptămânale în mod diferenţiat pe zile, în funcţie de volumul activităţii.
Sursa informatia-zilei.ro Autor Mihaela Ghiţă
Timpul normal de muncă aferent contractului individual de bază al medicilor încadraţi în unităţi publice din sectorul sanitar este de 7 ore în medie pe zi, respectiv de 35 ore în medie pe săptămână.
Persoanele care ocupă funcţii de conducere în cadrul unităţilor sanitare au program de 8 ore zilnic.
În al doilea rând, este introdusă obligativitatea ca, după efectuarea unei gărzi, medicii să beneficieze de 24 de ore de repaus. În felul acesta, se evită ca oboseala acumulată în timpul gărzilor să aibă o influenţă negativă asupra stării de sănătate a medicului şi asupra calităţii îngrijirilor acordate pacienţilor.
Orele de gardă efectuate în afara programului de la norma de bază se desfăşoară în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial şi constituie vechime în muncă şi în specialitate, se arată în documentul citat.