Norme Coca 2023 - 2024

ntrat în vigoare de mai puțin de o lună, noul contract-cadru valabil în Sănătate creează deja îngrijorare. Primele semnale de alarmă au apărut imediat, cu prilejul lansării perioadei de contractare. După negocierile cu Casa de Asigurări de Sănătate, managerii au ajuns să-și pună mâinile-n cap. La cum arată situația în acest moment, în unele cazuri abia dacă se vor găsi bani de salarii.

În această perioadă, furnizorii de servicii medicale din județul Prahova negociază contractele de finanțare pentru anul 2014 cu Casa Județeană de Asigurări. Însă etapa indicată de calendarul anunțat de CAS este o negociere doar cu numele. În fapt, ca în fiecare an, există o legislație clară care nu prea lasă loc de tocmeală. Și, dacă până acum, spitalele primeau bani pe sponci, unitățile mari confruntându-se an de an cu lipsuri care ajungeau să se reflecte, invariabil, în calitatea serviciilor prestate către pacienți, de acum încolo în unele se anunță sărăcie lucie. Pe fondul noii legislații valabile în Sănătate, dacă unii se așteaptă la bani mai mulți alții nu reușesc să o scoată la capăt cu socotelile.

Cel mai rău stă, în acest moment, Maternitatea Ploiești. Potrivit așa-ziselor negocieri, banii primiți, în 2014, în baza contractului cu CAS Prahova vor acoperi, în cel mai fericit caz, cheltuielile cu salariile. Și țineți cont că discuțiile se derulează în contextul în care există tensiuni în sistemul sanitar, iar creșterea lefurilor este prima pe agenda revendicărilor sindicaliștilor din Sănătate. O eventuală majorare ar mări gaura în bugetul și așa insuficient. “Propunerea înaintată de CAS ar asigura salariile, iar pentru restul ar trebui să găsim alte surse de venit. Se vor discuta variante la nivelul conducerii și cu liderii de sindicat, sunt decizii pe care nu mi le pot asuma de unul singur, dar singura soluție pe care o văd în acest moment este creșterea contribuției administrației locale, în cazul de față a Consiliului Județean Prahova”, a declarat, pentru Telegrama, dr. Călin Boeru, managerul Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Ploiești. Așa cum arată calculele, la acest moment, în anul 2014 nu vor putea fi suportate cheltuielile cu medicamentele și materialele sanitare, cele acoperite, până acum, din banii veniți, în baza contractului încheiat anual, de la Casa de Asigurări de Sănătate. “La Maternitate, sumele de la Casă nu acoperă nici măcar cheltuielile cu salariile. Practic, salariile reprezintă 104% din contractul cu CAS”, a declarat Fabioara Ionescu, administratorul public al judeţului

Îngrijorătoare este situația și la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, cea mai mare unitate sanitară din Prahova, cu un rulaj anual de aproximativ 50.000 de pacienți. Primele semnale au apărut luna trecută, când CAS a decontat o sumă mai mică decât cea aferentă numărului de cazuri din actual adițional. “În luna aprilie, finanțarea s-a făcut în baza unui act adițional, care a însemnat, însă, 95% din valoarea decontată în lunile precedente, pe motiv că atât a fost deschiderea de credit. Pentru noi, Spitalul Județean de Urgență Ploiești, acest procent de 5% înseamnă aproape 280.000 de lei, reducerea pe care CAS nu o decontează pentru luna aprilie, sume plătite în mai. A fost prima lună în care s-a întâmplat asta, pentru că de la începutul anului s-a decontat 100%”, declara, acum două săptămâni, managerul SJU, dr. Alexandru Băloi, dând asigurări că echipa de conducere va face tot posibilul ca problemele cu finanțarea să nu afecteze prioritățile, însemnând medicamente, materiale sanitare, echipamente de menținere a stării de funcționare a aparaturii, asigurarea hranei, asigurarea cheltuielilor de personal. “Deocamdată încercăm să facem economii la ce putem, respectând prioritățile absolute pentru spital. Sperăm ca deschiderile de credite, pe viitor, să reflecte întreaga sumă contractată”, mai spunea acesta, cu puțin timp înainte de începerea perioadei de contractare, în baza prevederilor noului contract-cadru, valabil de la 1 iunie. Când colo... „Suntem în discuţii, în această perioadă, privind modul de contractare a serviciilor medicale. Sumele care vin de la Casa de Asigurări de Sănătate sunt diminuate considerabil faţă de anul trecut. La Spitalul Judeţean, faţă de 5,8 milioane de lei pe lună, cât era vechiul contract, CAS a propus suma de 5,2 milioane de lei”, ne-a declarat Fabioara Ionescu, administratorul public al judeţului.

Potrivit acesteia, preşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Cosma, a ridicat această problemă şi la Bucureşti. Deocamdată, însă, în ceea privește spitalele aflate în administrarea sa, CJ se concentrează pe creşterea veniturilor proprii şi scăderea cheltuielilor. O ședință pe această temă va avea loc chiar astăzi, la întâlnire fiind chemați și reprezentanții spitalelor din județ.

 Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro