În urmă cu un an, fostul ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, anunţa că doreşte să schimbe modalitatea de funcţionare a spitalelor, astfel încât personalul medical să nu mai aibă statut bugetar. De altfel, acest lucru era stabilit şi în programul de guvernare al cabinetului USL: "revizuirea sistemului de salarizare în direcţia flexibilizării şi stimulării performanţei şi competitivităţii prin excluderea profesiei medicale şi de asistent medical, inclusiv moaşe din categoria personalului bugetar". Noul program de guvernare conţine în mare aceleaşi obiective şi planuri ca şi cel vechi în ceea ce priveşte sănătatea, dar nu şi menţiunea aceasta. Cu alte cuvinte, medicii vor rămâne bugetari.

Propunerea ca medicii să fie excluşi din categoria bugetarilor a fost promovată în ultimul an atât de Colegiul Medicilor din România, cât şi de consilierul guvernamental Vasile Cepoi, cel care a elaborat proiectul noii legi a sănătăţii. Cel mai recent raport al Societăţii Academice din România (SAR) recomandă aceeaşi măsură în vederea liberalizării profesiei medicale.

Propunerea ca medicii să fie excluşi din categoria bugetarilor a fost promovată în ultimul an atât de Colegiul Medicilor din România, cât şi de consilierul guvernamental Vasile Cepoi, cel care a elaborat proiectul noii legi a sănătăţii. Cel mai recent raport al Societăţii Academice din România (SAR) recomandă aceeaşi măsură în vederea liberalizării profesiei medicale.

Să stabilim pentru un medic trei posibilităţi de exercitare a profesiei”, a declarat Nicolăescu. Prin urmare, spune ministrul, „un medic ar putea să fie angajatul exclusiv al spitalului, dar pentru asta trebuie să-şi negocieze un anumit salariu, în afara grilei bugetare, un nivel de salariu care să-l motiveze. O altă posibilitate: eventual să creăm secţii sau cabinete private în acel spital unde medicul poate da o consultaţie contra cost, o parte din bani urmând să revină medicului, alta spitalului. A treia posibilitate: să lucreze part time la un spital, pentru restul se poate duce unde vrea. Facem un sistem informatic pentru a nu plimba pacienţii”, a explicat liberalul în timpul unei intervenţii televizate.

Proiectul de functionare a spitalelor prin care personalul medical urma să nu mai aibă statut de bugetari presupunea 3 posibilitati de exercitare a profesiei: fie sa medicul să fie angajatul exclusiv al spitalului, fie să se creeze sectii private în unele spitale, în care medicii vor putea acorda consultaţii contra cost, fie să lucreze part time la spitalul de stat.Se alcătuise inclusiv o grilă de plată a medicilor, care arăta aşa: din suma totată cheltuită pentru tratarea unui pacient în regim privat, doar 20% va reveni unităţii spitaliceşti. Diferenţa de 80% va fi distribuită medicului curant (50%) şi personalului implicat direct în tratarea pacientului respectiv (30%).

La începutul acestui an,acest proiect pilot de creştere a veniturilor medicilor prin permiterea efectuării de intervenţii îăn regim privat în spitalele publice trebuia să înceapă în unele spitale publice, însă, ca şi restul proiectelor, acest demers este în aşteptare.

Printre planurile pe care le are noul Guvern în ceea ce priveşte personalul sanitar se numără depolitizarea managementului sistemului de sănătate prin asigurarea dezvoltării carierei profesionale, pe baza unui cadru instituţional şi legislativ, fundamentat pe criterii de performanţă. Nu explică însă ce anume va presupune grila de evaluare a performanţei pe care o va aplica.

Executivul urmăreşte pregătirea şi atragerea de personal medical prin: asigurarea formării unui număr adecvat de categorii de personal, mai ales  pentru specialităţile deficitare, reformarea rezidenţiatului în ceea ce priveşte admiterea, pregătirea şi obţinerea calificărilor de specialist si asigurarea de condiţii suplimentare/motivante, în vederea instalării de cabinete medicale în zonele defavorizate.

Totodată, se are în vedere dezvoltarea unor proiecte de atragere a resurselor umane, respectiv rezidenţiatul pe post susţinut prin facilităţi din partea comunităţilor locale. Mai exact, se vrea subvenţionarea chiriilor pentru medicii rezidenţi şi tinerilor specialişti de la comunităţile locale şi acordarea unor facilităţi la deschiderea cabinetelor medicale ale medicilor de familie şi ale medicilor din ambulatoriul de specialitate, centrelor multifuncţionale, inclusiv diminuarea redevenţelor la un nivel acceptabil şi coplata la utilităţi.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro