Norme Coca 2023 - 2024

O scrisoare semnată de peste 50 de cercetători şi specialişti în sănătate publică îmboldeşte Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) să „se opună tendinţei de a controla şi a stopa ţigările electronice“.

Intervenţia scrisă către OMS prin care se solicită relaxarea limitărilor impuse ţigărilor electronice specifică faptul că dispozitivele care oferă nicotină sub formă de vapori „ar putea reprezenta o inovaţie semnificativă pentru sănătate“, citează BBC. Însă, Direcţia de Sănătate Publică din Marea Britanie a declarat că este prea devreme să se ştie dacă beneficiile ţigărilor electronice depăşesc riscurile potenţiale. OMS spune că încă nu a luat nicio decizie privind recomandările pe care să le facă guvernelor.

Scrisoare deschisă semnată de peste 50 de cercetători şi specialişti

Scrisoarea deschisă a fost organizată în lumina negocierilor internaţionale despre tutun care au loc anul acesta. Susţinătorii ţigărilor electronice, care spun că ţigările electronice sunt un substitut cu risc mic pentru fumat, se tem că ele pot deveni subiectul unor recomandări de reducere a producţiei şi de împiedicare a reclamelor.

Criticii ţigărilor electronice spun că nu se ştiu îndeajuns de multe lucruri despre efectele pe termen lung ale acestor produse. Un raport recent dat publicităţii de Sănătatea Publică din Marea Britanie spune că ţigările electronice „necesită o reglementare potrivită, atent documentată şi având o estimare de risc coerentă“, în cazul în care beneficiilor lor se doresc a fi maximizate.

Scrisoarea deschisă este semnată de 53 de cercetători, inclusiv specialişti în politicile publice privind sănătatea şi experţi cum este profesorul Robert West, cel care şi-a publicat cercetările săptămâna trecută sugerând că ţigările electronice mai degrabă îi ajută pe oameni să renunţe la fumat decât metodele convenţionale de renunţare.

Unii dintre semnatari lucrează la cercetări privind tutunul şi renunţarea la fumat. Trei dintre ei au fost implicaţi în consilierea Institutului Naţional pentru Sănătate şi Excelenţă în Îngrijire (NIICE) privind ghidurile de reducere a riscurilor din cauza fumatului.

„Efect pervers“ al limitării ţigărilor electronice

„Aceste produse pot reprezenta cea mai importantă inovaţie pentru sănătate a secolului XXI, salvând, posibil, sute de milioane de vieţi“, potrivit scrisorii deschise. „Dacă legiuitorii tratează produsele pe bază de nicotină drept ţigări normale pe bază de tutun le identifică greşit ca parte din problemă. Moderatorii ar trebui să evite susţinerea măsurilor care ar avea efectul pervers de a prelungi consumul tutunului“, se specifică în scrisoare.

„Suntem profund îngrijoraţi de această clasificare a ţigărilor electronice, va produce mai mult rău decât bine“, adaugă specialiştii în scrisoarea lor.

Organizatorii acestei intervenţii citează un document OMS scăpat public care se referă la ţigările electronice ca la o „ameninţare care poate rezulta într-un nou val de epidemie a tutunului“. Tratatul de control al tutunului al OMS acoperă la momentul actual 178 de ţări şi 90% din întreaga populaţie a globului.

OMS lucrează în acest moment la recomandări pentru guverne privind regularizarea şi marketingul ţigărilor electronice şi dispozitivelor asemănătoare. De asemenea mai colaborăm şi cu organismele de control naţionale, dar şi cu experţi toxicologi pentru a înţelege mai multe despre posibilul impact al ţigărilor electronice asupra sănătăţii“, a mărturisit un purtător de cuvânt al OMS.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro