Hanan Mahmud Abdul Karim, o femeie de 36 de ani din Iordania, s-a prezentat la un spital din Amman în 24 aprilie pentru o cezariană. A născut un băiețel perfect sănătos, dar și-a dat seama repede că ceva nu era în regulă, relatează vineri 7sur7.be.

'A început să aibă dureri cumplite și simțea că îi vibrează stomacul. Nu se mai putea mișca', a spus mama lui Hanan presei locale. 'Am dus-o la spital, unde i s-au administrat niște medicamente, dar nu i-a trecut', a adăugat ea.

Numai după o radiografie s-a descoperit că medicul ginecolog care îi făcuse cezariana își uitase telefonul mobil în abdomenul pacientei. Hanan a fost astfel nevoită să mai treacă printr-o intervenție chirurgicală, în cursul căreia i-a fost scos telefonul mobil.

Eroarea medicală a făcut mare vâlvă în Iordania, problema ajungând până în Parlamentul iordanian, unde un ales a cerut demisia guvernului. 'În țările în care autoritățile îi respectă pe cetățeni, funcționarii demisionează după un asemenea incident', a spus el, citat de 7sur7.be.

AGERPRES

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro