Norme Coca 2023 - 2024

O simplă analiză de sânge ar putea stabili dacă melanomul - cancerul pielii - a început sau nu să se extindă, informează luni BBC. Acest lucru ar putea duce la stabilirea mai rapidă a diagnosticului și la noi tratamente, în condițiile în care în prezent melanomul este greu de depistat și de tratat după ce începe să se răspândească, afirmă Centrul de cercetare a cancerului din Marea Britanie.

Potrivit cercetătorilor de la Universitatea scoțiană Dundee, măsurarea nivelului la care este prezentă în sânge o genă identificată ca TFP12 ar putea oferi un indiciu-cheie în ce privește evoluția cancerului pielii.

Există tot mai multe dovezi că tratamentele sunt mai eficiente în primele stadii ale bolii, iar identificarea pacienților la care cancerul abia a început să se extindă le sporește în mod semnificativ șansele de a învinge boala, a subliniat Tim Crook, consultant pe probleme de oncologie la Universitatea Dundee și autor al studiului citat de BBC.

În prezent, peste 8 din 10 pacienți cu melanom supraviețuiesc bolii cel puțin 10 ani, dar situația este mai dificilă în cazul pacienților la care cancerul s-a răspândit și la alte organe.

Următorul pas va fi dezvoltarea de biomarkeri pentru a-i identifica pe pacienții care au nevoie de continuarea tratamentului împotriva melanomului, a spus prof. Charlotte Proby, specialist în dermatologie la aceeași universitate.AGERPRES/(AS — autor: Mihaela Toth, editor: Ionuț Mareș)

Sursa: http://www1.agerpres.ro/sanatate/2013/11/04/o-analiza-de-sange-ar-putea-semnaliza-raspandirea-melanomului-20-18-06

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro