Reprezentanții Asociației ANIALMG din Cluj-Napoca fac demersuri pentru a stabili un limbaj al semnelor care să fie unitar la nivelul țării și să contribuie, astfel, la eliminarea acelor elemente care pot 'bruia' comunicarea cu persoanele care au deficiențe de auz. Aceștia au explicat că se înregistrează multe cazuri în care persoanele surde ajung să aibă diferite probleme, inclusiv juridice din cauza unei comunicări deficitare.

Ideile și soluțiile pe care reprezentanții asociației clujene le vor formula ar urma să fie incluse într-un proiect de lege care va fi înaintat Parlamentului. Gelu Bogdan, președintele Asociației Naționale a Interpreților Autorizați în Limbaj Mimico-Gestual (ANIALMG), este surd din naștere dar a avut norocul să se nască într-o familie educată, care l-a ajutat să depășească barierele impuse de deficiența sa și să acumuleze cunoștințele necesare.

El a explicat că majoritatea copiilor surzi vin la școală, în clasa I, cu un bagaj de cunoștințe care poate fi inegal, precum și cu un limbaj al semnelor care poate să difere, în funcție de ce a a învățat fiecare acasă, cu părinții. La fel, fiecare școală are stilul ei propriu în care învață limbajul semnelor. “Limbajele sunt diferite, sunt ca dialectele”, glumește Gelu Bogdan.

O altă problemă pe care o au persoanele surde este faptul că cele mai multe dintre ele nu dețin în limbajul lor acele concepte pe care noi le numim abstracte. Ei comunică prin propoziții scurte, simple, care cel mai des se referă la o acțiune concretă. Cei mai educați dintre ei folosesc și cuvinte mai complicate, dar acesta nu este un lucru obișnuit în comunitatea persoanelor cu deficiențe de auz.

”Sunt foarte multe cuvinte care nu au corespondent în limbajul mimico-gestual. Folosim anumite semne pentru o întreagă familie de cuvinte sau pentru cuvinte din același domeniu - profesor și educație pot avea același semn, de exemplu. Ceea ce folosim noi este o limbă de rutină, nu există un limbaj elevat. Se exprimă în general acțiuni simple”, a explicat Bogdan.

Fiica lui, Silvia, care este interpret autorizat și care este o persoană fără deficiențe de auz, explică la rândul ei faptul că, deși s-a găsit o modalitate de a transmite, prin limbajul semnelor, și cele mai complicate cuvinte, pentru cei mai mulți surzi ele nu înseamnă mare lucru. Iar acesta este motivul pentru care mulți dintre ei nu pot fi apărați în instanță sau nu pot fi tratați la medic decât cu mare greutate. “Nu există semne pentru anumite cuvinte, dar se 'scriu' cu degetele. Este însă dificil pentru că ei nu cunosc noțiunea. Am avut destul de multe cazuri în care am am fost noi doi la poliție, eu cu tata. Era un băiat surd de etnie romă care nu știa semne deloc. Avea deficiențe de auz și nici nu făcuse școală. Era reținut pentru furt. (...) Am încercat să îi explicăm prin toate metodele existente de ce este acuzat. Trebuia să aflăm întâi care era nivelul lui de cunoștințe și să transmitem apoi polițiștilor ce avea el de spus. Și în tot acest timp trebuia să ne asigurăm că totul este corect”, a spus Silvia.

Ea a explicat că a avut și un alt caz, al unei persoane surde care trebuie să suporte o operație și se simțea foarte rău. “Faptul că nu înțelegea ce i se întâmplă, că nu deținea conceptele și noțiunile necesare pentru a i se explica că nu va muri și că totul va fi bine a făcut lucrurile extrem de dificile. Pur și simplu a intrat în panică, nu puteam să comunicăm cu el', a mai spus Silvia, care de profesie este medic.

Fiind și interpret autorizat, Silvia a explicat că acele diferențe de limbaj pe care persoanele surde le au nu îi încurcă atât la comunicarea între ei, cât cu ceilalți și asta deoarece pentru interpret, care este de obicei o persoană auzitoare, poate fi derutant.

“Persoanele cu deficiențe de auz se înțeleg chiar și când există diferențe între semne. O persoană cu deficiențe de auz se poate înțelege cu alte persoane ca el indiferent dacă provin din țări diferite. Dar pentru interpreți este dificil. Persoanele care nu aud extrag informațiile din mai multe surse - citesc pe buze, din atitudine, din limbajul semnelor, din mimică. Dar interpreții nu sunt atât de familiarizați cu aceste metode ca persoanele surde. Există riscuri foarte mari. Au existat în Cluj cazuri de oameni, persoane surde, care și-au pierdut apartamentele pentru că au semnat hârtii pe informații pe care le-au înțeles greșit, pe informații transmise incomplet”, a mai povestit Silvia Bogdan.

În cazul în care limbajul semnelor va fi uniformizat la nivelul întregii țări, ar fi posibilă o acumulare mai mare de noțiuni abstracte sau de cunoștințe vitale pentru orice om, dar pe care surzii le învață mult mai greu, din cauza condiției lor. În acest sens, ANIALMG dorește și crearea unui centru de cercetare, care să ajute la crearea unui limbaj al semnelor unitar precum și la elaborarea unei programe școlare.

Până în prezent, două website-uri dedicate persoanelor surdo-mute din România, care îi ajută să acumuleze informații utile în viața de zi cu zi, dar și cuvinte și concepte noi, au fost create de ANIALMG. Cu ajutorul acestor site-uri care prezintă și explică noțiuni și concepte și cu ajutorul imaginilor, persoanele deficiente de auz își pot îmbogăți cunoașterea despre viață. Potrivit unui draft al propunerii legislative a echipei ANIALMG, fiecare persoană surdă are dreptul la cel puțin 120 de ore de interpretare pe an, cum se procedează și în alte state din lume. Aceste ore ar trebui subvenționate de stat și ar putea fi folosite de persoanele surde pentru a rezolva anumite probleme în relația cu autoritățile sau alte instituții. Reprezentanții ANIALMG se gândesc chiar ca interpreții să fie împărțiți pe domenii - probleme legale, de administrație, sănătate etc., pentru a exista un mai mare control asupra transmiterii informației.

ANIALMG a fost înființată în 2008 și de atunci a derulat mai multe proiecte dedicate persoanelor cu deficiențe de auz, printre care și crearea primului dicționar de limbaj mimico-gestual online din România.