Cercetările în domeniul medicinii şi biologiei se bazează în enormă măsură pe şoarecii de laborator. Dar o descoperire recentă pune sun semnul îndoielii roadele multor ani de studii: şoarecii se tem de bărbaţi, însă nu şi de femei, ceea ce ar putea însemna că multe rezultate obţinute în cadrul cercetărilor pe şoareci ar putea fi eronate, din cauza stresului indus de prezenţa bărbaţilor.
Jeffrey Mogil, cercetător la McGill University, specialist în studiul durerii şi autor principal al studiului, nu-şi ascunde îngrijorarea în faţa acestei descoperiri.
„În întrega istorie a cercetărilor pe animale, oamenii n-au acordat nicio atenţie acestui lucru”, spune el. „Eu cred că acest fapt ar putea să fi compromis o mare parte a studiilor realizate.”
Efectul nu e probabil limitat la studiile comportamentale, deoarece şi cercetările medicale – precum cele asupra cancerului – utilizează organe ce provin de la rozătoare; or, nu e totuna dacă şoarecele a fost manipulat şi sacrificat de un bărbat ori de o femeie, căci stresul are un efect semnificativ asupra funcţionării unor structuri ale organismului, de pildă celulele hepatice, iar aceste diferenţe ar putea afecta acurateţea rezultatelor.
În studiul lor, publicat în Nature Methods, cercetătorii au folosit aşa-numita „scară a grimaselor şoarecilor”, pentru a măsura reacţia la durere a şoarecilor expuşi la prezenţa unor bărbaţi, a unor femei sau a mirosurilor caracterstice celor 2 sexe.
Durerea este un factor corelat, într-un anumit mod, cu stresul, deoarece stresul poate, în bună măsură, să „amorţească” (atenueze) durerea. Aşadar, dacă şoarecii aveau de-a face cu mirosul bărbaţilor, simţeau mai puţină durere (fiindcă erau mai stresaţi), în timp ce prezenţa femeilor (sau a mirosului feminin) nu avea efect asupra intensităţii durerii. (Atenuarea durerii nu este întotdeauna un efect pozitiv: de pilpă, un atlet aflat în plin stres al cursei poate să nu simtă foarte tare durerea provocată de o leziune, iar acest lucru îl face să continue cursa, ceea ce poate duce la agravarea leziunii.)
În afară de durere, cercetătorii au utilizat, ca alţi indicatori ai stresului, temperatura corpului şi nivelul de corticosteron, un hormon de stres. Atât temperatura corporală a şoarecilor, cât şi nivelul de corticosteron creşteau în prezenţa bărbaţilor (ca şi în prezenţa mirosului unor masculi ai altor specii de animale – pisici, cobai, câini).
Cercetătorii cred că şoarecii reacţionează astfel din cauza competiţiei. Şoarecii masculi sunt teritoriali, a explicat Mogil, chiar şi faţă de femelele care le încalcă teritoriul, şi, de asemenea, concurează cu alţi masculi pentru oportunităţile de acuplare. O adaptare evolutivă îi face probabil să reacţioneze printr-un stres mai mare la apariţia altor masculi, fără a face deosebori prea mari între specii.
Interesant este că reacţia legată de stres nu depinde doar de sexul unui intrus, ci şi de circumstanţe. Dacă, într-o incintă în care se găsesc şoareci, sunt puse două tricouri – unul purtat anterior de o femeie, altul de un bărbat – tricoul purtat de femeie contracarează efectul tricoului purtat de bărbat. Acest efect, cred cercetătorii, sugerează că şoarecii percep drept ameninţătoare doar prezenţa masculilor singuri, care, de obicei, fie vânează, fie îşi patrulează teritoriul.
Din fericire, totuşi, efectul stresant indus de bărbaţi se atenuează cu timpul şi, în cele din urmă, dispare complet, cee ce împreună cu faptul că prezenţa femeilor contracarează stresul, i-ar putea ajuta pe cercetători să descopere căi prin care să evite distorsionarea rezultatelor din cauza prezenţei bărbaţilor în laboratoarele de cercetări pe animale.
O metodă, spune în glumă Mogil, ar fi ca toţii bărbaţii care lucrează în asemenea laboratoare să fie concediaţi sau să fie obliogaţi să lucreze însoţiţi de o femeie.
O metodă mai realistă ar fi şederea bărbaţilor în aceeaşi cameră cu şoarecii respectivi, timp de 45 de minute, înainte de a a începe experimentele. Şoarecii s-ar obişnui cu prezenţa experimentatorului şi efectul stresant ar dispărea. Dar metoda ar consuma timp şi ar fi chiar „plictisitoare”, crede Mogil.
În orice caz, autorii studiului speră ca aceste rezultate să îi determine pe cercetători să precizeze şi sexul experimentatorilor, atunci când publică rezultatele unor cercetări realizate pe animale de laborator.
