O echipa de cercetatori romani a primit medalia de aur la Targul de Inovatii – Innova de la Bruxelles, cu o noua tehnologie medicala care va permite regenerarea mai rapida a suturilor nervilor periferici, in prezent fiind necesare grefe de nervi pentru salvarea zonelor afectate.

Echipa – formata din inginer Madalina Albu, profesor doctor Ioan Lascar, doctor Dragos Zamfirescu, academician Maya Simionescu, doctor Ion Zegrea, doctor Marius Popescu si cercetatoarele Irina Domnica Titorencu si Georgeta Bumbeneci – a fost premiata pentru Biocond Nerv, tehnologie care permite regenerarea mult mai rapida a suturilor nervilor periferici.

Proiectul, desfasurat in parteneriat de Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” din Bucuresti, Institutul National de Cercetare si Dezvoltare Textile Pielarie si Institutul de Biologie si Patologie Celulara “Nicolae Simionescu”, are o importanta deosebita atat din punct de vedere medical, cat si comercial, arata un comunicat remis marti agentiei Mediafax de echipa de inventatori.

“In 10 la suta din leziunile de nerv am putea folosi aceasta metoda. De fapt este vorba despre un tub biologic care va ghida regenerarea nervului. Pana acum, eram nevoiti sa recoltam fragmente de portiuni de nerv, adica sa sacrificam nervul, pentru a ajuta la regenerarea unui nerv important”, a declarat pentru MEDIAFAX profesorul Ioan Lascar, seful Clinicii de chirurgie plastica de la Spitalul de Urgenta Floreasca din Bucuresti si membru in echipa de cercetatori.

Medicul Dragos Zamfirescu a precizat ca regenerarea nervoasa este ultima frontiera in microchirugie.

“Sunt situaţii în care capetele unui nerv secţionat nu se pot sutura cap la cap. În acest caz, variantele terapeutice sunt folosirea unei grefe nervoase recoltată din altă parte a corpului uman (cu un deficit senzitiv corespunzător) sau folosirea de conductoare tubulare de regenerare (tuburi). Produsul nostru are aplicabilitate imediată. Noi intenţionăm să-l folosim în operaţii de microchirurgie a nervilor periferici, cu consimţământul prealabilă al pacientului. Regenerarea nervoasă este, practic, ultima frontieră în microchirurgie; de 30 de ani nu s-a schimbat mai nimic, se fac aceleaşi proceduri, cu aceleaşi rezultate”, a spus Zamfirescu.

Inventia romaneasca are si o mare valoare comerciala. Exista doua firme in lume care produc tehnologii asemanatoare, dar cu preturi de 500 de dolari pentru un tub de doi centimetri. Produsul romanesc costa in jur de 30 de euro, potrivit sursei citate.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro