E un scenariu demn de serialul politist CSI. În urma unei crime, rămâne o singură urmă ADN, dar care nu poate fi potrivită niciunui suspect înregistrat în baza de date. Cu toate acestea, polițiștii se folosesc de ADN pentru a reconstrui portretul ucigasului.
Pare a fi ceva exagerat? Se pare că nu. Cercetătorii pretind că au dezvoltat o metodă prin care pot determina modul în care genele noastre influentează forma fetei. Într-o zi, tehnica ne-ar putea permite să privim si fetele speciilor hominide care s-au încrucișat cu strămosii nostri.
Este deja posibil să tragi anumite concluzii despre înfătisarea unor suspecti pe baza ADN-ului lor, incluzând moștenirea rasială si anumite nuante ale culorii părului. Si în 2012, o echipă condusă de Manfred Kayser, de la Centrul Medical al Universitătii Erasmus, din Rotterdam, a identificat cinci variante genetice cu efecte detectabile în forma fetei. A fost un început, dar la distantă mare de realizarea unui portret relevant.
Pentru a duce ideea mai departe cu un pas, o echipă condusă de geneticianul Mark Shriver, de la Universitatea din Pennsylvania si specialistul în imagistică, Peter Claes, de la Universitatea Catolică din Leuven, Belgia, au folosit o cameră stereoscopică pentru a capta imagini tridimensionale a 600 de voluntari din populatii cu strămosi amestecati europeni si vest-africani. Datorită faptului că oamenii din Europa si Africa tind să aibă formele fetei diferite, studierea celor cu strămosi amestecati a crescut sansele de identificare a variantelor genetice care afectează structura facială.
Studiul lui Kayser a căutat genele care afectau pozitia relativă a nouă puncte-cheie, incluzând mijlocul fiecărui ochi si vârful nasului. În schimb, Claes si Shriver au suprapus o strat de peste 7.000 de puncte pe imagini scanate 3D si au înregistrat pozitia precisă a fiecărui punct. De asemenea, ei au dezvoltat un model statistic care să ia în considerare modul în care genele, sexul si mostenirea rasială afectează pozitia acestor puncte si, ca atare, forma per ansamblu a fetei.
Apoi, cercetătorii au testat fiecare dintre voluntari pentru 76 de variante genetice în cadrul genelor despre care se stia că determină anomalii faciale atunci când au parte de mutatii. Rationamentul lor a fost că variatia normală în cadrul genelor care pot cauza astfel de probleme ar putea avea un efect subtil asupra formei fetei. După ce au folosit modelul pentru a controla efectele sexului si strămosilor, ei au găsit 24 de variante în 20 de gene diferite care păreau să fie indice aspecte utile pentru forma fetei.
Reconstructiile bazate numai pe aceste variante încă nu sunt bune pentru o utilizare de rutină în cadrul laboratoarelor de criminalistică, arată cercetarea. Cu toate acestea, Shriver deja lucrează cu politia pentru a vedea dacă metoda poate ajuta la găsirea vinovatului în două cazuri de viol în serie din Pennsylvania, cazuri în care politia este disperată să găsească noi indicii.
Pentru a vedea care este precizia metodei celor doi cercetători, publicatia New Scientist le-a cerut să facă o previziune asupra înfătisării unei femei pe baza unei scanări a ADN-ului acesteia. Diferentele le puteti vedea în imaginea articolului.
Următorul pas este desfășurarea unor studii mai ample în cadrul unor populatii diferite pentru a confirma că variantele descoperite până acum sunt, din punct de vedere statistic, de încredere. „De asemenea, cercetătorii plănuiesc să folosească metoda pentru a descoperi mai multe variante genetice care influentează structura facială. „Cred că în cinci-zece ani, vom putea prezice digital o fată”, spune Claes.
Chiar dacă reproducerea digitală precisă a fetelor va deveni posibilă, portretele nu vor fi folosite ca dovezi în cadrul proceselor. În schimb, oricărei persoane identificate prin imagini i se va compara ADN-ul cu cel de la scena crimei prin metoda conventională.
Sursa: New Scientist
