Norme Coca 2023 - 2024

Vicepreședinții Consiliului Județean Tulcea, Vasile Strat și Cosmin Boiangiu, au participat miercuri, începând cu ora 11.00, la o întâlnire cu medicii de familie, reprezentanți ai Colegiului Medicilor, Direcției de Sănătate Publică și Casei Județene de Asigurări de Sănătate Tulcea.

Tema discuțiilor: o nouă linie de gardă la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Tulcea, asigurată de medicii de familie. A fost una ditre solicitările clare ale specialiștilor pediatri, atunci când au fost rugați de președintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu, să revină în spital pentru a putea fi redeschisă secția de Pediatrie.

 Eugenia Vasile, președintele CJAS: „Trebuie să ridicăm standardul de la nivelul sistemului sanitar din județul Tulcea !“

Primul apel pentru medicii de familie din județul Tulcea a venit din partea președintelui CJAS, Eugenia Vasile, care a amintit și faptul că în viitorul foarte apropiat secția de pediatrie de la Constanța va intra în renovare, astfel că va lucra la o capacitate redusă cu 50%.

„Trebuie să venim în sprijinul pacienților tulceni, să ajutăm oamenii din acest județ, dar și pe cei care ne vizitează județul. Este foarte important să ridicăm standardul de la nivelul sistemului sanitar din județul Tulcea!“

Dr. Năstăsescu, managerul SJUT: „Spitalul este unul foarte ofertant“

Managerul Spitalului Județean Tulcea, dr. Tudor Năstăsescu, a vorbit despre oportunitățile aduse de acest spital: „Am discutat și cu cei din conducerea Facultății de Medicină de la Constanța pentru a atrage medici către Tulcea. Așteptăm un angiograf, sperăm să primim și un RMN, astfel că posibilitățile de diagnostic și tratament vor crește“, a transmis dr. Năstăsescu.

 Dr. Dumitru Vâlcu, manager SJA Tulcea : „Avem și câte zece solicitări zi pentru pentru spitalul din Constanța“

Directorul Serviciului Județean de Ambulanță a vorbit despre situația petrecută în ultima perioadă, după închiderea secției de Pediatrie.

„Serviciul Județean de Ambulanță încearcă să facă față situației. Am avut cazuri în care eram solicitați pentru cinci sau șase cazuri într-o noapte, am avut și câte două – trei solicitări simultan (numai pentru Pediatrie). Pentru Constanța am avut și câte zece solicitări pe zi, pentru Galați și Brăila – câte cinci sau șase pe zi“, a spus dr. Dumitru Vâlcu.

Acesta a insistat și asupta faptului că au fost atenționați de cei de la Constanța că în curând secția va intra în renovare.

În acest sens, managerul Năstăsescu a dat și un exemplu destul de clar referitor la situația declanșată de închiderea secției de Pediatrie de la Tulcea: din 50 de internări pe secția specializată din județul Constanța, 11 erau pacienți tulceni.

Dr. Militaru : „Trebuie să găsim o soluție pentru anul 2015 !“

Șefa Direcției Județene pentru Sănătate Publică, dr. Laurenția Militaru, a îndemnat medicii de familie să le vină în sprijin și să facă echipă cu medicii specialiști și cu reprezentanții instituțiilor publice din sistemul sanitar, respectiv cu autoritățile locale.

„Trebuie să găsim o soluție pentru 2015, pentru că în cursul anului viitor o să ajungă la Tulcea doi medici pediatri rezidenți și unul pe neonatologie. Sperăm ca autoritățile să vină cu o ofertă generoasă, pentru a îi determina să rămână aici“.

Dr. Stamate : „Dacă medicii pediatri pensionari au fost de acord să ne ajute, vă rugăm și pe dumenavoastră să vă alăturați acestui demers“

Președintele Colegiului Medicilor, dr. Emilia Stamate, a vorbit despre starea de necesitate indusă de faptul că s-a închis secția de Pediatrie, dar și despre faptul că, astfel, sunt puse în pericol sănătatea sau chiar viața micuților din județul nostru.

Facem apel la deschiderea dumenavoastră, ca oameni cu un simț civic deosebit. Trebuie să facem ceva, să încercăm să redeschidem această secție. Dacă medicii pediatri pensionari au fost de acord să ne ajute, vă rugăm și pe dumenavoastră să vă alăturați acestui demers“.

O parte din medicii de familie s-au oferit să facă gărzi

Dr. Doina Isac, președinte al asociației medicilor de familie din Tulcea, a vorbit despre faptul că aceste gărzi vor constitui voluntariat, conform reglementărilor legale în vigoare. S-a oferit, însă, să facă o gardă în luna aprilie, dând, astfel, un exemplu de urmat colegilor ei.

De asemenea, dr. Cristea Jorj, reprezentant al patronatului din sistemul medical, a declarat că va face gărzi la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean (mai ales că are competență pe urgențe).

În acest sens, în cadrul întâlnirii s-a discutat despre faptul că au dreptul de lucra la UPU medicii care au competență pe urgențe, dar și cei care sunt în curs de a obține acest atestat.

Vicepreședintele Vasile Strat : „Facem tot ce putem pentru a atrage medicii la Tulcea“

Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Vasile Strat, a vorbit despre eforturile derulate de administrația județeană pentru creșterea calității actului medical în județ. În acest sens, anul trecut au fost alocate 7 milioane de lei, iar anul acesta există o alocare de 5 milioane de lei (de la bugetul de stat și cel al Consiliului Județean) pentru Spitalul Județean de Urgenț Tulcea.

De asemenea, anul trecut au fost inaugurate șase locuințe pentru medicii specialiști, iar anul acesta vor începe lucrările pentru alte 60 de unități locative, construite prin ANL (pe strada Spitalului, zona cunoscută drept Târgul de Toamnă).

„Vă rugăm pe toți să veniți alături de noi  măcar pentru o perioadă scurtă de timp, până aducem pe linia de plutire spitalul și, în special, secția de Pediatrie“, a transmis viceședintele Vasile Strat.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro