Elena Cojocaru, din Roman, născută în 1953, şi-a pierdut fiica şi nepoata în octombrie 2001, la diferenţă de două zile, scrie news.ro.

Fiica sa, care era însărcinată în opt luni, a fost internată la Suceva, în 8 octombrie 2001, după ce medicul ei ginecolog a apreciat că este iminentă o naştere prematură. Apoi, un alt medic, de la o clinică din Iaşi, a diagnosticat-o cu sindrom Hellp, o afecţiune pre-natală extrem de gravă, şi i-a recomandat să facă cezariană de urgenţă.

Potrivit Elenei Cojocaru, ginecologul care se ocupa de fiică a refuzat să facă operaţia, la spitalul din Suceava, dar în cele din urmă a aprobat transferul acesteia la o clinică din Iaşi pentru intervenţie. Astfel, femeia însărcinată a fost dusă cu ambulanţa la Iaşi, la 150 de kilometri, fără a fi însoţită de un medic.

La clinica din Iaşi a fost supusă operaţiei de cezariană, pe 10 octombrie 2001, dar a murit la 10 minute după operaţie în urma unui stop cardiac. Copilul a murit din aceeaşi cauză două zile mai târziu.

Procurorii nu au început urmărirea penală împotriva medicului curant al tinerei, care nu a operat-o, anchetatorii ajungând la concluzia că aceasta a murit din cauze naturale iar ginecologul nu se face vinovat de ucidere din culpă. Pe parcursul investigaţiei, s-a arătat că acelaşi medic a aprobat transferul femeii la Iaşi din cauza lipsei de condiţii din spitalul sucevean.

Judecătorii nu au fost însă de acord cu rezoluţiile procurorilor, din 2002 şi 2004, şi au decis, în martie 2010, redeschiderea anchetei, observând că nu a fost emis un raport medico-legal, o probă esenţială într-un caz de neglijenţă medicală, şi că nu au fost clarificate mai multe aspecte, inclusiv cauza morţii, dacă ginecologul de la Suceava nu şi-a îndeplinit o responsabilitate profesională când a refuzat să facă operaţia şi de ce fiica Elenei Cojocaru a fost trimisă la Iaşi în ambulanţă fără medic.

Totuşi, ancheta a fost închisă ulterior din cauză că faptele de care era acuzat medicul s-au prescris. Astfel, instanţele au respins definitiv plângerea Elenei Cojocaru în 2012.

Aceasta s-a plâns la CEDO, reclamând că fiica şi nepoata i-au murit din cauza unui malpraxis, iar anchetarea medicului a fost superficială şi ineficientă.CEDO a decis că a fost încălcat în acest caz dreptul la viaţă, prevăzut în articolul 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului , şi i-a acordat petentei despăgubiri de 39.000 de euro, pe care trebuie să le plătească statul român, alături de cheltuielile de judecată de 76 de euro.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro