Pe hol e frig. Nu chiar aşa ca afară, dar totuşi e frig. Din când în când, mai intră cineva şi închide cu grijă uşa. Programul doctorului e de la 9, al asistentei de la 8. Lângă mine stă o bătrână. Poartă un palton vechi, ros, de culoare maro. În faţa mea e un elev. Nu pare a avea mai mult de 12 ani. Şi vine singur la consultaţie. Mai în spate sunt câteva mame cu copii mici în braţe. Sugari. Îmbrăcaţi în salopete groase, cu suzete în gură. Dorm mititeii. Ce să facă? M-am învoit de la serviciu, ca să ajung aici şi să-mi rezolv câteva probleme. Din fericire, nu de sănătate. Am nevoie de o adeverinţă. Nu mă grăbesc, aşa că voi lăsa să intre întâi bolnavii.

Uşa cabinetului se deschide. Iese asistenta.

-         A sunat domnul doctor. Şi-a cerut scuze. Întârzie un pic. Din cauza drumului. E zăpadă foarte mare. Până vine, mi-a spus să vă las pe toţi să intraţi înăuntru, la cald. Veniţi şi staţi lângă sobă. Aici e frig. Nu avem lemne să facem foc şi pe hol. Şi ne cerem iertare pentru asta.

Intră toată lumea. Mamele se aşează pe canapeaua de consultaţii, bătrânii pe nişte scaune, pregătite special, lângă sobă. E plăcut. Miroase a mentă. Şi a dezinfectant. Nu clor. Altceva. Deşi, din ce ştiu eu, toate chestiile astea au la bază clorul. Asistenta începe să scoată fişele celor prezenţi. Le pune pe birou.

La ora 9.30 a venit medicul. E îmbrăcat gros, are o căciulă neagră pe cap şi mănuşi pe mâini. Cară o geantă mare. Înăuntru are laptopul.

-         Bună dimineaţa. Iertaţi-mă pentru întârziere, dar a trebuit să dau la lopată. Să pot ajunge. Vă rog să îmi mai acordaţi 10 minute, să deschid calculatorul, apoi ne apucăm de treabă. Voi consulta întâi copiii. Între timp, dacă este cineva care doreşte doar acte medicale, să se adreseze asistentei. Nu are sens să piarda timp doar pentru o hârtie.

Are o privire blândă şi un glas cald. La naiba cu adeverinţa. Stau şi eu la consultaţie.

pacient consult

A nins peste oraş. Şi a nins tare. Ca de obicei, drumurile principale sunt curăţate superficial. Între blocuri e foarte greu să intri. Sau să ieşi. Locurile de parcare, şi aşa puţine, au dispărut, ocupate de mormane de zăpadă. Trebuie să mă mişc repede. Am de dus copilul la şcoală şi am de ajuns la muncă. E o nebunie generală în trafic, dar mă descurc. După serviciu am programare la medic. De fapt, mama are. Ea însă nu poate merge. A rămas pe mine sarcina de a-i lua reţeta. Iar trebuie să stau la coadă. Între tot felul de babe şi moşi bolnavi, care fac din suferinţa lor o dramă mondială. Ca să nu mai spun de ăia care sunt bolnavi închipuiţi şi tocesc uşile cabinetelor medicale doar pentru că li se pare lor că au ceva. Am destule pe cap. Nu am chef să mă încarc cu problemele altora. Voi găsi o soluţie. La naiba cu medicii ăştia de familie şi reţetele astea compensate. Parcă nu putea compensa statul medicamentele direct la farmacie. M-am săturat să stau la coadă pentru o hârtie. Pensionarii ăştia au tot timpul din lume, mă rog, nu chiar aşa mult, dar eu sunt un om ocupat. Trebuie să mă descurc repede.

Ajung la cabinet. E cald. E foarte multă lume. E abia ora 17. Doctoriţa are program până la 20. Oare să vin atunci? Pe naiba! Vreau să mă relaxez şi eu, după ziua asta încordată de la serviciu. Iar se fac restructurări. Ce dracu am să fac dacă mă dau afară? Pe hol e foarte multă lume. Am eu programare pe azi, dar nu scrie şi ora pe ea. Nici bon de ordine nu se dă, aşa că intrăm în ordinea sosirii. Mi-e ruşine să mă bag în faţă, plus că vor sări toţi cu gura pe mine. Şi totuşi, nu îmi doresc să stau la coadă. E prea mare supliciul. Am numărul doctoriţei. O sun. Nu răspunde. Mai încerc. Nici un rezultat. Îmi vine o idee.

-         Mă scuzaţi. Intru un pic la asistentă, să văd dacă mai am fişa aici.

Lumea nu se împotriveşte. Ajung în camera asistentei. Nu am mulţi bani la mine.

-         Scuzaţi, vă rog, doamnă. Putem vorbi un minut?

Se uită la mine, pe deasupra unor ochelari. Scot 50 de lei şi biletul cu programarea.

-         Chiar nu pot să stau până diseară.

Nu spune nimic. Ia biletul, banii şi intră la doctoriţă. Iese după 5 minute cu reţeta.

***

E ora 8 seara. Am ajuns acasă îngheţat, obosit, după o zi întreagă de condus. În condiţii de iarnă grea şi de nesimţire a celor responsabili de drumuri. Abia aştept să intru la căldură, să mănânc ceva, să beau o bere şi să mă joc cu copilul. Mi-a ajuns pe azi. Trebuie să îmi găsesc o altă slujbă. Muncesc prea mult pentru banii pe care îi iau. Mai am un milion în portofel şi trebuie să mă descurc încă o săptămână. Nu mai pot împrumuta de la mama, că şi aşa are o pensie mică. Şi aşa, săraca, îmi face câte ceva de mâncare. La naiba cu viaţa asta!

Intru în casă. E prea linişte. Mă descalţ. Soţia mă întâmpină cu o faţă tristă.

-         Ce s-a întâmplat? Fac eu.

-         A răcit. Face febra. Nu a mâncat nimic toată ziua. E moale. Am încercat să te sun, dar nu aveai semnal.

Mă duc în dormitor. Săracul copil e transpirat, roşu în obraji, fierbinte. Se ridică şi varsă. Sun medicul de familie. Telefonul e inchis. Turbez. Ce dracu să fac? Unde să mă duc? Vorbesc cu soţia.

-         Du-te la farmacie. Să îţi dea ceva. Spune ce are. În mod sigur vor şti ce să facă. Nu vreau să mergem la spital. Şi medicul are telefonul închis…

Ies rapid. Pornesc din nou maşina şi ajung la farmacie. Explic ce se întâmplă. Fata de acolo îmi dă trei siropuri. 70 de lei. Dacă îmi răspundea dracului medicul, măcar eram sigur că iau tratamentul corect.

***

Unde empatie nu e, nimic nu e, dragi colegi.

Autorul materialului

Blogul Vindecătorului

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro