Corespondenţă din Amsterdam
Zilele acestea, presa din România a tratat drama unei românce care a născut în Olanda şi autorităţile i-au luat copilul după naştere. Cum între empatia cu o tânără mamă şi înţelegerea şi respectarea legilor unui stat este o cale lungă, e bine să desluşim sistemul de sănătate olandez, cu atât mai mult cu cât se vehiculează că autorităţile române îl vor folosi ca model pentru mult aşteptata reformă sanitară.
Dreptul şi obligaţia de a alege între ofertele asigurătorilor de sănătate
Din capul locului, trebuie spus că orice rezident olandez este obligat prin lege să aibă o asigurare de sănătate, indiferent de venituri. Ca român, deci cetăţean UE, e doar o formalitate să primeşti rezidenţa. Este nevoie să te prezinţi la serviciul de evidenţa populaţiei cu paşaportul şi dovada unui spaţiu locativ (fie în proprietate, fie închiriat, fie în calitate de colocatar acceptat de un alt rezident). Din acest moment, decurge obligaţia de a te asigura medial. Opţiunile sunt foarte multe.
Un număr mare de companii private, strict supravegheate de autorităţile publice, oferă astfel de servicii de asigurare medicală la un cost de până la 100 de euro pe lună, pentru acoperirea standard. Aceasta include: costuri de spitalizare, investigaţii şi chirurgie, teste de laborator, medicaţia aferentă, dializă, radioterapie, costuri de reabilitare, costuri aferente transplantului de diferite organe, costurile medicului de familie, fizioterapie, asistenţă medicală în străinătate, servicii legate de maternitate, decontarea transportului în condiţii de urgenţă, audiologie, respiraţie artificială, asistenţă specială pentru copiii care suferă de cancer, o serie de dispozive medicale, printre care proteze, inclusiv audio, sau pantofi ortopedici, servicii de consiliere psihiatrică şi spitalizare, consiliere psihoterapeutică, implanturi şi proteze dentare. Acestora li se mai adaugă, fără ca enumerarea să fie completă, o serie de servicii medicale care, mai mult ca sigur, în România ar fi considerate de-a dreptul mofturi: logopedie, medicină preventivă anti-fumat, anti-alcoolism, anti-depresie, consiliere pentru dietă, terapie ocupaţională sau servicii de fertilitate. Copiii de până la 18 ani sunt acoperiţi de asigurarea părinţilor.
Asigurarea standard, obligatorie prin lege, poate fi suplimentată cu o gamă foarte largă de servicii medicale. Companiile de asigurări se bat în oferte suplimentare, pentru mulţi de nerezistat, cum ar fi chirurgie plastică, ortodonţie, terapii alternative, masaj medical, terapie anti-acneică, eliminarea părului facial, tratamentul dislexiei, tabere terapeutice pentru copii, ochelari şi lentile de contact sau tratamente spa. Toate disponibile la un cost care variază între câteva zeci de euro până la câteva sute, peste costul standard.
Mama şi copilul, în sistemul medical olandez
Revenind la cazul mamei căreia i s-a luat copilul, serviciile legate de maternitate în Olanda sunt cu totul aparte faţă de alte ţări. Evident, şi faţă de România. În primul rând, naşterea este considerată un act natural, şi nu unul medical. Motiv pentru care multe mame aleg să nască în propria casă, asistate de moaşe specializate. Însă naşterea în spital este din ce în ce mai întâlnită în ultimii ani, fiind acoperită de asigurarea medicală standard. Doar în situaţia excepţională în care există complicaţii medicale, fie legate de starea de sănătate a mamei, fie de a copilului, mama este, în mod obligatoriu, urmărită de un medic obstetrician, în spitalul unde va avea loc naşterea. În majoritatea cazurilor, viitoarea mamă este urmărită de moaşă, care se asigură că toate testele şi ecografiile au loc şi că rezultatele sunt bune. Naşterea prin cezariană la cerere este exclusă, fiind recomandată doar în condiţiile în care cea naturală nu este posibilă. Doctorii nu negociază cu viitoarele mame astfel de preferinţe.
După naştere, mama este asistată la domiciliu, timp de 8-10 zile, de o îngrijitoare specială, care se asigură că pruncul, dar şi mama au tot confortul necesar şi se recuperează corespunzător. Printre atribuţiile sale se numără inclusiv curăţenia şi prepararea hranei, servicii extrem de utile mai ales pentru mamele singure, dar şi baby-sitting şi consiliere pentru alăptare. Mama îşi alege, înainte de naştere, compania care îi furnizează acest serviciu, în funcţie de preferinţe. La fel şi asistenta de neonatologie care urmăreşte mai departe evoluţia copilului. Costurile acestor servicii sunt acoperite în cea mai mare măsură de asigurarea medicală standard, însă există şi o contribuţie proprie, de 3 - 4 euro pe oră. Lucrătorii de la evidenţa populaţiei sunt şi ei prezenţi în această perioadă, pentru a verifica starea de sănătate a copilului şi a face o serie de testări medicale obligatorii.
Acesta este sistemul olandez, iar dacă nu eşti parte din el, eşti împotriva lui. Mama româncă s-a prezentat la spital să nască fără a avea asigurare medicală, fără a putea demonstra că are un domiciliu unde să crească bebeluşul şi fără a avea pregătite serviciile obligatorii de asistenţă post-natală. Acesta este motivul pentru care autorităţile olandeze s-au sesizat şi au luat copilul în plasament. Explicaţia familiei române, conform căreia intenţionau să se întoarcă în ţară, dar nu au apucat, fiindcă mama a născut mai devreme, este prea puţin plauzibilă. Nicio mamă responsabilă nu face călătorii la mii de kilometri de casă cu câteva săptămâni înainte de naştere.
Supoziţia unor comentatori conform cărora mama spera să obţină beneficii sociale, aducând pe lume un copil în Olanda, nu poate fi susţinută nici ea. Copilul ia automat cetăţenia mamei, dacă aceasta nu este căsătorită cu un cetăţean olandez care să îşi declare paternitatea în faţa autorităţilor locale, înainte de naştere. După naştere, este nevoie de hotărâre judecătorească pentru obţinerea cetăţeniei şi uneori se merge până la testarea ADN. Consulatul român nu a reacţionat în apărarea unui cetăţean român, lucru pentru care a fost criticat. Desigur, putea să ajute familia cu informaţii şi ghidare asupra unui sistem pe care, în mod evident, nu îl cunăaşte. Însă nu poate face nimic dacă cetăţenii români încalcă legea locală.
Formula olandeză, aplicabilă şi în România
Oricât de dureros ar fi pentru mamă, autorităţile olandeze au acţionat în interesul major al copilului. Atât timp cât nu se poate face dovada că bebeluşul poate fi îngrijit corespunzător, la standardele impuse de legea olandeză tuturor cetăţenilor şi rezidenţilor săi, nu au putut lăsa un infant să ajungă pe străzi. Probabil că în momentul în care vor reuşi să îndeplinească toate cerinţele sistemului sau dacă vor intenţiona să se întoarcă în România, demonstrând documente de călătorie valabile, copilul le va fi înapoiat. Însă va trebui să fie luaţi în primire de autorităţile locale.
Sistemul de asigurări de sănătate al Olandei poate fi asemuit, fără rezerve, cu grădina Raiului. Însă, după cum se vede, nimeni nu-i poate sări gardul. Deşi are o reputaţie de ţară tolerantă, Olanda este una dintre ţările cu cea mai mare birocraţie, cu reguli foarte stricte, ce nu pot fi încălcate sub nicio formă. Dramele personale, pilele sau şpaga nu prea impresionează pe nimeni, iar unde e lege, nu-i tocmeală.
Sistemul olandez de asigurări medicale a fost desemnat, ani de-a rândul, cel mai performant din lume. Inclusiv ca raport calitate - preţ. Dacă ne gândim că 100 de euro reprezintă, în România, suma aproximativă pe care un fumător o plăteşte pe lună pentru un pachet de ţigări consumat zilnic, şi că ţara noastră deţine o pondere dintre cele mai mari de fumători din Europa, probabil că mulţi şi-ar permite să o plătească. Cu condiţia să renunţe la o parte din obiceiurile proaste şi costisitoare care, pe deasupra, le înrăutăţesc starea de sănătate.
Finaţarea corespunzătoare şi transparentă a sistemului sanitar, inclusiv a salariilor doctorilor, eliminarea şpăgilor şi a tratamentului preferenţial, dar şi posibilitatea determinării precoce a unor boli, toate acestea sunt avantajele implementării unei astfel de formule.
