Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a prezentat o listă pe care figurează opt tratamente experimentale şi două vaccinuri de dezvoltat celor aproximativ 200 de experţi reuniţi joi la Geneva pentru a face un bilanţ al mijloacelor de combatere a Ebola, relatează AFP.

"Niciunul nu a fost probat clinic", afirmă OMS într-un document de lucru publicat joi.

De asemenea, "în contextul în care în prezent sunt implementate măsuri excepţionale în vederea accelerării ritmului testelor clinice, noile tratamente şi vaccinuri nu vor fi disponibile pentru uz general înainte de sfârşitul lui 2014", a avertizat organizaţia, potrivit Mediafax.

"Până atunci vor fi disponibile doar cantităţi mici, câteva doze de tratament", anunţă OMS, subliniind că dezvoltarea şi evaluarea clinică a acestor tratamente necesită "până la zece ani în condiţii normale".

Epidemia actuală de Ebola din Africa de Vest nu are precedent în privinţa amplorii, complexităţii şi consecinţelor asupra sistemelor de sănătate.

Cei 200 de experţi, reuniţi cu uşile închise la iniţiativa OMS într-un hotel din apropiere de aeroportul din Geneva, urmează să analizeze "posibilităţile de producere şi utilizare a acestor tratamente" experimentale.

Reuniunea vizează totodată să "informeze autorităţile de reglementare de la nivel naţional asupra situaţiei produselor susceptibile să fie utilizate şi să favorizeze contactele între ţările afectate şi fabricanţi".

Potrivit ultimului bilanţ, prezentat miercuri de directoarea generală a OMS Margaret Chan, au murit peste 1.900 de persoane din cele aproximativ 3.500 de cazuri. Săptămâna trecută OMS înregistra 1.552 de morţi din 3.069 de cazuri.

Ţările cele mai afectate sunt Liberia, Sierra Leone şi Guineea. Nigeria este afectată în mai mică măsură, iar un caz a fost înegistrat în Senegal, al unui bărbat din Guineea care a trecut frontiera.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro