Peste 22.000 de cazuri de pojar au fost raportate in ultimul an in Europa si Asia Centrala.

În contextul înmulţirii cazurilor de rujeolă în Europa şi în Asia Centrală, Organizaţia Mondială a Sănătăţii îndeamnă autorităţile să acorde mai multă atenţie vaccinării copiilor, ba chiar să intensifice procesul de imunizare.

 Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a solicitat creşterea numărului vaccinărilor împotriva rujeolei în Europa şi Asia Centrală, după ce în ultima perioadă au fost înregistrate numeroase de cazuri de pojar în aceste zone. 

„Facem apel către factorii de decizie politică, personalul medical şi părinţi pentru a accelera imediat vaccinarea împotriva rujeolei la grupele de vârstă cu risc major pentru a ajuta la stoparea epidemiei din ţările europene“, se arată într-o declaraţie a Biroului regional al OMS pentru Europa, cu sediul la Copenhaga, notează Sciences et Avenir.

Potrivit OMS, în total, de la începutul anului 2014, au fost au fost raportate 22.149 de cazuri de rujeolă  în şapte ţări din regiune şi anume în Kârgâzstan, Kazahstan, Bosnia şi Herţegovina, Rusia, Georgia, dar şi în Italia şi Germania, unde un copil 18 luni a murit pe 18 februarie din cauza bolii.

Deşi incidenţa rujeolei a scăzut cu 50% între 2013 şi 2014, valula actual de epidemii ameninţă scopul OMS de a eradica complet boala în Europa până la sfârşitul anului 2015.

Rujeola rămâne „una din cauzele majore de moarte în rândul copiilor, în contextul în care există un vaccin sigur şi eficient“, precizează reprezentanţii OMS. În 2013, această boală a provocat 145.700 de decese, adică aproximativ 400 pe zi.

„Trebuie să răspundem în mod colectiv, fără întârziere, pentru a şterge diferenţele de imunizare“, a afirmat în declaraţia publică directorului regional Zsuzsanna Jakab.

OMS a deplâns refuzul unor părinţi pentru vaccinarea copiilor lor. Oponenţii vaccinării spun că vaccinul anti-rujeolic are efecte secundare periculoase.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro