Norme Coca 2023 - 2024

Diabetul, obezitatea, hipertensiunea arterială sunt numai câteva dintre bolile asociate cu zahărul pe care îl consumăm. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a redus la jumătate cantitatea de zahăr recomandată zilnic: de la 10% la 5% din cantitatea totală de glucide. Efectele pe care le are excesul de dulce asupra sănătăţii sunt atât de multe, încât tot mai mulţi oameni de ştiinţă numesc zahărul "noul tutun".

 

Savarine, eclere, torturi cu ciocolată şi frişcă, amandine... Cofetăriile sunt raiul pe pământ pentru copii şi adulţi deopotrivă, mai ales la ocazii speciale, când vânzările prăjiturilor cresc simţitor. La fel si glicemia consumatorilor, din cauza cantităţii mari de zahăr.

"Acest zahăr consumat şi efectul lui dulce la nivel cerebral creează în primul rând o dependenţă (...) după care, ce nu procesăm, ce nu ardem, se va depozita sub formă de trigliceride în celulele adipoase, celule grase, lucru care va duce la o îngrăşare, un exces ponderal şi, în timp, poate să fie un factor de risc important în apariţia diabetului", a declarat Simona Carniciu, medic specializat în diabet, nutriţie şi boli metabolice.

De altfel, suntem în plină criză mondială de obezitate, diabet şi boli de inimă. De-a lungul istoriei, nu au fost niciodată mai mulţi bolnavi de aceste afecţiuni ca acum. Doar pentru a ţine sub control epidemia de diabet se estimează că sistemul global de sănătate cheltuie anual 470 de miliarde de dolari.

"Mare parte din bolile frecvente pot fi puse pe seama consumului excesiv de zahăr, din cauza felului în care acesta influenţează secreţia de insulină", este de părere Luana Sahian, consultant în nutriţie.

"Este vizibil cum curba care arată incidenţa consumului de zahăr, care este în creştere, se suprapune foarte bine peste creşterea incidenţei unui număr mare de boli cum este diabetul zaharat, obezitatea, hipertensiunea arterială, sindromul metabolic”, afirmă şi Andreea Dragomirescu, medic primar în medicină generală.

Pentru a evita apariţia acestor probleme de sănătate, OMS recomandă consumul a cel mult şase linguriţe de zahăr pe zi. Ce se întâmplă însă în realitate?

"Statisticile spun că un european consumă, în medie, 50 de kilograme de zahăr pe an. Dacă socotim şi împărţim la cele 365 de zile calendaristice, ajungem la un consum de aproximativ 137 de grame de zahar pe zi, ceea ce înseamnă de cinci ori doza zilnică recomandată", explică Luana Sahian, consultant în nutriţie.

Tot potrivit statisticilor la nivel mondial, în prezent se consumă cu aproape 50% mai mult zahăr faţă de acum 30 de ani.

 

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro