Exprimându-se la finalul unei reuniuni cu oficiali de rang înalt însarcinati cu acest dosar, între care directoarea generala a OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii), Margaret Chan, si coordonatorul ONU pentru Ebola, David Nabarro, Ban Ki-moon a recunoscut ca epidemia este "mult mai rapida decât raspunsul".
El a îndemnat tarile membre sa "furnizeze cele doua sute de milioane de dolari", suma necesara pentru sustinerea celor mai afectate tari din Africa de Vest (Guineea, Liberia si Sierra Leone).
Anuntând crearea unui "centru de criza pentru Ebola", el a adaugat ca "obiectivul este de a stopa raspândirea Ebola în tarile atinse (de flagel) într-o perioada de la sase pâna la noua luni".
Un vaccin contra virusului Ebola ar putea fi disponibil începând din noiembrie.
Dupa efectuarea testelor, "daca vaccinul pare sigur, el ar putea fi disponibil începând din noiembrie", a anuntat OMS într-un comunicat.
Pe de alta parte, OMS a anuntat ca febra hemoragica Ebola s-a soldat cu 2.097 de morti din 3.944 de cazuri în cele trei tari cele mai afectate, potrivit unui bilant înregistrat la 5 septembrie si publicat vineri.
Liberia a înregistrat 1.089 de morti, Guineea 517, iar Sierra Leone 491. Nigeria, care nu figureaza în bilant, a declarat 22 de cazuri, dintre care opt mortale.
Precedentul bilant, publicat joi de OMS, anunta 1.841 de morti din 3.685 de cazuri în cele trei tari cele mai afectate.
Totodata, Banca Mondiala si UNICEF au anuntat ca 48 de tone de medicamente si echipamente au fost transportate, vineri, în Sierra Leone, în vederea tratarii bolnavilor infectati cu virusul Ebola.
Alaturi de Guineea si Liberia, Sierra Leone este una dintre tarile cele mai dur lovite de epidemie.