Norme Coca 2023 - 2024

O echipă de la Universitatea din Tokyo a reuşit să producă, prin intermediul unui soi de orez transgenic, cantităţi importante dintr-un anticorp ce poate combate rotavirusurile aflate la originea gastroenteritei. Această inflamaţie a stomacului şi intestinelor, întâlnită frecvent dar rareori fatală în ţările dezvoltate, provoacă decesul a peste 700.000 de bebeluşi în fiecare an în lume, informează publicaţia “Le Figaro”, preluată de Agerpres.

Apa de orez preparată din această formă transgenică a celei mai răspândite cereale din lume conţine cantităţi de anticorpi suficiente pentru a atenua diareea, una din manifestările gastroenteritei, ce duce la deshidratarea brutală a organismului micuţilor, au indicat testele realizate pe şoareci, conform studiului publicat în “Journal of Clinical Investigation”.

În comparaţie cu vaccinul care există deja împotriva rotavirusului, acest nou mijloc de luptă permite evitarea conservării la rece necesară vaccinurilor, întrucât anticorpii rezistă pe termen nelimitat sub forma orezului. În plus, este mai uşor de folosit şi nu necesită intervenţia personalului medical.

Mai mult, dacă eficienţa sa va fi confirmată şi pe persoane bolnave, va putea fi folosit împotriva a numeroase tulpini virale care circulă în lume. Un prim test al proteinei purificate a orezului transgenic, realizat de o altă echipă de cercetători pe copii din Bangladesh şi prezentat în revista “Gastroenterology”, a arătat o scădere netă a severităţii diareii, neînsoţită de efecte negative.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro