Comunicat de presă
Schimbări majore în modul în care se constituie comisiile de specialitate ale ministerului Sănătății
· Orice medic român, din țară sau străinătate, poate deveni membru în aceste comisii, dacă respectă anumite condiții
Pentru prima dată, membrii comisiilor de specialitate al Ministerului Sănătăți nu vor mai fi numiți de ministru, ci vor fi selectați printr-un proces transparent, care ține cont de criterii de profesionalism și integritate. Medicii cu cetățenie română, indiferent dacă profesează în România sau în afara țării, își pot trimite dosarul pentru a intra în procesul de selecție.
Această decizie vine după ce lipsa unor criterii de selecție și precizările neclare în cazul conflictelor de interese au condus la apariția unor majore disfuncționalități în constituirea și misiunea comisiilor de specialitate. Ministerul Sănătăţii corectează deficiențele și propune o nouă viziune pentru organizarea și funcționarea comisiilor de specialitate.
Orice medic cu cetățenia română poate aplica pentru a face parte din comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății, cu condiția să îndeplinească următoarele criterii:
• Să fie medic specialist sau cu minim trei ani de studii în domeniul de competență al comisiei, respectiv cadru medical care își desfășoară activitatea de minim 5 ani în domeniul de competență al comisiei;
• Persoană fizică cu cetațenia română,indiferent de domiciliu și țara în care își desfășoară activitatea;
• Cunoscător al unei limbi de circulație internațională;
• Cu abilități de utilizare a mijloacelor moderne de comunicare.
Pentru înscrierea în procesul de selecție, fiecare candidat trebuie să trimită prin poștă sau să depună la Compartimentul Relații cu Presa și Relații Publice al Ministerului Sănătății un dosar care să conțină:
• cerere de înscriere completată;
• curriculum vitae;
• declarație de interese;
• copia actului de identitate;
• copii ale diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, susţinerea de lucrări, publicarea de articole, dovada implicării în proiecte finanţate internaţional, dovada colaborării cu organizaţii civice;
• cazier judiciar;
• certificatul profesional curent, respectiv documentele echivalente eliberate de organismele profesionale internaționale.
Profesionalismul candidaților este evaluat pe baza unui punctaj transparent, care ține cont de activitatea clinică și didactică, prezența atestatelor și supraspecializărilor, experiența profesională internațională, publicarea de articole și de cărți medicale, desfășurarea de studii clinice, colaborările cu organizaţii nonguvernamentale ale pacienților.Pe baza acestor criterii se va realiza un puctaj, care va permite realizarea unui clasament al candidaților. Dintre primii 8 membri vor fi aleși prin vot secret președintele, vicepreședintele și secretarul, restul devenind membrii permanenți, iar următorii 8 vor fi membrii supleanți.
Conform noului ordin, un număr de 54 de comisii, fiecare reprezentând o specialitate medicală, reunind în total peste 800 de specialiști, vor colabora cu Ministerul Sănătății.
Pentru ca interesele personale să nu inflențeze activitatea comisiilor sunt stabilite reguli clare privind incompatibilitățile. De asemenea, vor fi excluse candidaturile persoanelor care prezintă condamnări penale. Fiecare membru va completa o declarație de interese pentru ultimul an calendaristic, declarând colaborările cu firmele producătoare și distribuitoare de medicamente și aparatură medicală. În ședințele în care unul dintre membrii permanenți s-ar putea afla în conflict de interese, acesta va fi înlocuit cu un membru supleant.
Pentru ca rezultatul activității comisiilor să atingă cel mai înalt nivel de calitate științifică, ordinul de ministru permite participarea la întâlnirile comisiilor, a unor personalități considerate relevante pentru temele supuse discuțiilor. De asemenea, pentru ca în activitatea comisiilor să se țină cont și de perspectiva pacientului, la şedinţele acestora poate participa, în calitate de invitat permanent, un reprezentant desemnat de asociaţiile pacienţilor din domeniul comisiei
Comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății elaborează protocoalele terapeutice, fundamentează deciziile ministrului sănătăţii cu privire la politicile, strategiile şi programele de acţiune în domeniul sănătăţii populaţiei, identifică priorităţile naţionale pe termen scurt, mediu şi lung, propun pachetele de servicii medicale care se asigură în cadrul sistemului de sănătate și îndeplinesc alte sarcini esențiale pentru buna desfășurare a activității ministerului.
Sursa MS