spital1Specialiştii atrag atenţia că este important ca femeia, înainte să decidă că doreşte să rămână însărcinată, să aibă o discuţie, dacă este posibil împreună cu partenerul, cu medicul de familie pentru a stabili condiţiile cele mai bune în care poate să aibă loc sarcina.

Sunt situaţii în care familiile moştenesc diferite afecţiuni şi este normal ca ele să fie discutate şi documentate corespunzător.

În acest caz medicul de familie este cel care poate să îndrepte cuplul respectiv, inclusiv către o consultaţie şi un sfat genetic.

Consilierea genetică va fi inclusă în pachetul de baza.

În primul trimestru de sarcină este obligatoriu ca femeia gravidă să fie luată în evidenţă.

În cazul în care sunt femei care nu apelează la un medic de familie, asistentul comunitar le poate explica importanţa controalelor periodice.

Secretarul de stat în ministerul Sănătăţii, medicul Adrian Pană precizează că odată ce femeia a fost înregistrată şi luată în evidenţă, in cazul unei sarcini fără probleme, ea are dreptul, pe perioada sarcinii, la un număr de opt consultaţii pentru graviditate:

”Medicul de familie lucrează împreună cu asistentul comunitar cât şi cu moaşa pentru a acorda servicii medicale gravidei. Medicul de familie evaluează riscul, oferă, în cazul în care este nevoie, suplimentare de  vitamine, elemente esenţiale pentru dezvoltarea copilului cât şi pentru menţinerea sarcinii în limite normale, dar partea de educaţie, partea de consiliere, inainte de naştere cât şi nişte consulturi specifice sau evaluări specifice, pot fi efectuate de către asistenta comunitară pe partea de educaţie sau moaşă pe partea de evaluare specifică a bunului mers al sarcinii”.

Orice sarcină care este depistată că ar avea nişte riscuri suplimentare este automat trimisă la obstetrician pentru a fi monitorizată în funcţie de problemele respective ale sarcinii.

 

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro