Diagnosticat în mod normal la adulţi de peste 40 de ani, diabetul de tip 2 a apărut deja şi la copii. Este cazul unei fetiţe de trei ani, prezentată ca una dintre cele mai mici paciente afectate de această boală, a anunţat o sursă medicală citată joi de AFP si preluata de descopera.ro.

Fetiţa americană de origine hispanică cântărea 35 de kilograme la trei ani, de două ori mai mult decât greutatea normală la această vârstă (11-17 kilograme). Regimul ei alimentar era extrem de nesănătos când a intrat în atenţia doctorului Michael Yafi, pediatru specializat în endocrinologie la Universitatea Texas din Houston. “Pe baza simptomelor, a examinării fizice şi a rezultatelor de laborator, am diagnosticat un diabet de tip 2”, a afirmat medicul joi, la Stockholm, la reuniunea anuală a Asociaţiei europene pentru studierea diabetului.

Diabetul de tip 2, care reprezintă aproape 90% dintre cazurile de diabet, înseamnă o creştere îndelungată a zahărului în sânge. Boala se asociază adesea cu obezitatea şi greutatea în exces, modul de viaţă fiind considerat principalul factor de risc.

Există şi un diabet de tip 1 sau insulino-dependent, care apare de cele mai multe ori brusc la copii sau la tinerii adulţi.

Odată depistată boala, fetiţa a fost tratată cu medicamentul antidiabetic Metformin, iar părinţilor li s-a recomandat să îi controleze regimul alimentar, mai ales în privinţa numărului de calorii. Cu pierderea în greutate i s-a normalizat nivelul de glucoză (zahăr) din sânge, iar tratamentul a fost redus şi apoi oprit. La şase luni de la diagnosticare, fetiţa a slăbit cu aproape 70% faţă de greutatea de la care pornise.

“Diabetul de tip 2 este reversibil la copii dacă sunt depistaţi de timpuriu copiii obezi şi printr-o terapie adecvată şi prin modificarea stilului de viaţă”, a spus dr Yafi, care le recomandă confraţilor săi medici să se gândească la “posibilitatea” unui diabet de tip 2 şi nu numai de tip 1 la copii. Netratat, diabetul poate duce la probleme neurologice, cardiovasculare (îndeosebi circulaţia sanguină, cu risc de amputări), oculare, renale sau dentare.

Potrivit unui studiu desfăşurat de Global Burden of Disease, publicat anul trecut, un sfert din copii ar fi în prezent supraponderali.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro