La o săptămână de la introducerea obligatorie a cardului de sănătate, medicii de familie se menţin pe poziţie şi refuză asiguraţii care le trec pragul cabinetului fără cardul de sănătate.

Îi consultă strict pe cei care reprezinţă urgenţe, dar nu le acordă nici trimiteri la specialist şi nici reţete compensate sau gratuite. Doctorii admit, însă, că pacienţii pe care îi au în listă s-au obişnuit cu ideea că documentul electronic este necesar atunci când se prezintă la medic.    „Mai sunt probleme punctuale cu cardurile care dau erori. Nu ştim ce să facem în acele cazuri, pentru că legislaţia nu prevede clar cum să acţionăm. Se întâmplă să stai cu emoţia că, pe lângă munca patriotică, ţi se impută anumite reţete, pe care trebuie să le plăteşti ulterior din propriul buzunar. Mai avem emoţii atunci când se blochează un card, asta pentru că nu ni se răspunde mereu la telefon. E bine că a fost introdus, dar economiile nu vor fi la nivelul medicilor de familie”, a explicat doctorul Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF).    „Sunt oameni care amână să meargă la medic”   La rândul său, Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP) afirmă că au existat sesizări la nivelul organizaţiei de la pacienţi care au fost refuzaţi de medicii de familie. „M-au sunat pacienţi care mai stau pe la cozi în Craiova, Iaşi, Bucureşti.    Oamenii merg să îşi depună cererile, sunt oameni care au nevoie de servicii dar care amână să meargă la medic pe motiv că nu au intrat în posesia cardului. Documentul nu trebuie să fie o barieră în calea pacientului de a merge la doctor”, a explicat reprezentantul pacienţilor.    Pe de altă parte, oficialii din CNAS au precizat că nu au fost semnalate probleme deosebite în săptămâna ce a trecut.    „Au mai fost medici care au solicitat adeverinţe de înlocuire a cardului, dar cert este că, din punctul nostru de vedere, perioada 1 mai – 1 septembrie, în care asiguraţii puteau merge cu şi fără card la medic, a fost suficientă ca perioadă de acomodare”, au conchis aceiaşi oficiali.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro