Pacientii platesc în medie 424 de lei în cazul în care nu li se acorda tratament fara sa faca o astfel de plata, situatie indicata de aproape 6 la suta din angajatii din sistemul sanitar care au participat la un studiu, dat publicitatii sâmbata de Federatia “Solidaritatea Sanitara”.

Ponderea pe care o ocupa conditionarea tratamentului de platile informale ar fi de 5,8 la suta, atâtia respondenti afirmând ca acest lucru se întâmpla la locul lor de munca, potrivit studiului citat.

Valoarea medie a sumelor obtinute în aceste situatii, ca medie a valorilor indicate de cei 5,8 la suta dintre respondenti, este de 424 lei.

În acelasi timp, 36,7 la suta dintre respondenti au indicat existenta platilor informale voluntare facute de pacienti, iar cuantumul mediu al acestora ar fi de 166 lei.

De asemenea, 45,1 la suta dintre respondenti au spus ca pacientii sunt nevoiti sa îsi cumpere medicamente pentru a fi tratati, valoarea medie a costurilor suportate de bolnavi fiind de 136 de lei, iar circa 36,7 la suta au indicat faptul ca la locul lor de munca pacientii sunt nevoiti sa-si cumpere materiale sanitare, în valoare medie de 128 de lei.

Aproximativ jumatate (50,3 la suta) dintre respondenti considera ca sistemul platilor informale trebuie înlocuit de un sistem eficient de asigurari de sanatate, care sa genereze finantarea suplimentara a sistemului sanitar, respectiv posibilitatea unei salarizari corespunzatoare, iar alti 22,4 la suta cred ca platile informale trebuie sa fie eliminate.

Pe de alta parte, aproximativ 19 la suta dintre participantii la studiu au optat pentru oficializarea platilor informale si împartirea sumelor tuturor celor care participa la tratarea pacientului în unitate, iar alti 8,1 la suta s-au pronuntat strict pentru oficializarea platilor informale. Marea majoritate (92 al suta) a salariatilor care au indicat existenta platilor informale considera inechitabil acest “sistem”, de care ar beneficia în principal medicii, urmati de asistenti.

Peste jumatate dintre respondenti s-au pronuntat pentru introducerea asigurarilor complementare, pentru finantarea sistemului sanitar.

În opinia salariatilor, disponibilitatea de plata suplimentara a pacientilor direct catre unitatile sanitare, pentru serviciile nedecontate de CNAS, este minma, 70 la suta din respondenti indicând valorile “nu exista” si “mica”.

Sondajul a fost realizat în perioada 15 iulie – 10 octombrie 2013, pe un esantion de 395 de salariati din sistemul sanitar, care au completat integral chestionarul propus.

Laura Mitran, mediafax.ro

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro