Descoperirile pot fi promițătoare pentru cei ce suferă de sindromul de stres posttraumatic și alte probleme mentale, spune Gale Lucas, psiholog social la Institutul pentru Tehnologii Creative de la Universitatea Southern California.

În cadrul interviurilor, oamenii erau mai onești despre simptomele lor, indiferent de cât de rușinoase ar fi fost, atunci când credeau că un observator uman nu făcea parte din conversație.

„În cazul oricărui subiect, există o diferență între ceea ce este dispusă o persoană să recunoască față în față versus sub anonimitate”, spune Lucas.

Studiul oferă primele dovezi empirice că personajele virtuale pot îmbunătăți gradul în care un pacient este dispus să dezvăluie informații personale într-un mediu clinic. De asemenea, încurajează medicii să înceapă să folosească personaje virtuale în procesul diagnosticării, pentru a trata pacienții mai bine.

Pentru studiu, oamenii de știință au recrutat 239 de adulți prin Craigslist. Participanții, cu vârstele între 18 și 65 de ani, au fost invitați într-un laborator cu un personaj virtual ca și cum ar fi fost admiși într-o clinică medicală sau într-un spital.

Subiecții au fost intervievați ca parte a unei evaluări a SimSensei, o aplicație ce poate fi folosită pentru a identifica semne ale depresiei și alte probleme de sănătate mintală prin observații în timp real și recunoașterea comportamentelor nonverbale. Este un proiect de cercetare elaborat pentru evaluarea potențialului tehnologiilor de acest tip și este bazat pe mai mult de 10 ani de cercetări la Institutul pentru Tehnologii Creative.

Unor participanți li s-a spus că răspunsurile personajului virtual erau automate în întregime, în timp ce celorlalți li s-a spus că răspunsurile erau controlate de un observator uman dintr-o altă cameră. În realitate, tuturor participanților li s-a desemnat un personaj virtual în întregime sau semi-automat, indiferent de ce li s-a spus, iar interviurile înregistrate video au fost apoi analizate de un cercetător.

Simpla credință că participanții interacționau numai cu un computer i-a făcut mai deschiși și mai onești, au descoperit cercetătorii, chiar și atunci când personajul punea întrebări personale, cum ar fi: „Ce este ceva ce te face să te simți vinovat?” sau „Povestește-mi despre un eveniment sau despre ceva ce ți-ai dori să îți fie șters din memorie”.

În plus, analizele video ale expresiilor faciale ale participanților arătau că era mai probabil ca aceștia să afișeze sentimente mai intense de tristețe – poate cea mai vulnerabilă expresie – atunci când credeau că erau prezenți numai pixeli.

Un participant care credea că personajul virtual era automat a spus că experiența era „mult mai bună decât cea în care vorbești cu o persoană. Nu îmi place să vorbesc despre lucruri personale cu alți oameni”.

În contrast, un participant care credea că discuția sa era observată a spus cercetătorilor: „Îmi doresc să nu-mi fi zis că erau alte persoane într-o altă cameră care ascultau ce ziceam. Era ciudat, nici măcar nu îi cunosc. Aș fi zis mult mai multe lucruri dacă nu ar fi fost acolo”.

Un personaj virtual numit Ellie a deschis conversațiile cu întrebări ca: „De unde ești?” și a incorporat feedback („Îmi pare rău să aud asta”) și asculta empatic prin expresii faciale și aprobat din cap. De asemenea, natura sa virtuală dădea participanților senzația de anonimitate, făcându-i să dezvăluie informații personale într-un mediu privat, fără să le fie frică de critică.

„Știm că dezvoltarea unei legături și senzația că nu ești judecat sunt doi factori importanți care afectează dispoziția unei persoane de a dezvălui informații personale”, spune coautorul Jonathan Gratch, director al cercetărilor cu personaje virtuale și profesor de științe ale calculatoarelor.

„Personajul virtual a bifat ambele aspecte și asta îl face o unealtă valoroasă pentru obținerea informațiilor care pentru unii ar fi sensibile de împărtășit”.

Oamenii de știință au vrut să sublinieze că acest personaj virtual ar putea ajuta – dar nu să înlocuiască – psihologii pregătiți. Cu toate acestea, implicațiile descoperirilor sunt multiple atât din punctul de vedere al reducerii costurilor, cât și în îmbunătățirea terapiei.

Sursa: Futurity