Întregul proces de repartizare a cardurilor de sănătate către asigurații medicali, creează confuzii și există deja numeroase cazuri particulare care trezesc semne de întrebare. La nivelul județului Botoșani, există câteva mii de asigurați care nu au intrat încă în posesia cardului național de sănătate, fără de care nu își pot valida serviciile medicale gratuite. Din cauza confuziei create și a lipsei de informare – crede conducerea Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Botoșani –, mai mulți botoșăneni au avut de suferit.
Concret, la nivelul Asociației Medicilor de Familiei (AMF) Botoșani, a ajuns cazul unei paciente co-asigurate la Casa OPSNAJ (Casa Specială a Angajaţilor din Apărare, Ordine Publică şi Autorităţi Judecătoreşti), căreia i s-a refuzat un control de specialitate la un institut din Iași pe motiv că nu poate prezenta cardul de sănătate.
„La Iași i-au spus clar «nu veni fără card, că nu te primim». Am intrat pe site-ul CJAS, am văzut că nu s-a emis cardul, le-am spus să meargă totuși luni (n.r.: 4 mai), pentru că nu se poate, este aberant. Măsura asta trebuia aplicată când toți primeau cardul”, a declarat președintele AMF, doctor Doru Culiceanu.
Un al caz asemănător a ajuns la urechile președintelui CJAS Botoșani, care s-a confruntat cu nenumărate astfel de situații. De vină este proasta informare, crede acesta, întrucât legea spune clar că orice asigurat trebuie să beneficieze de servicii medicale, chiar dacă acesta nu poate să utilizeze cardul de sănătate.
„A ajuns un bătrânel la noi, trimis de medicul de familie să își ridice cardul și venea bietul de la zeci de kilometri, dar abia mergea, a fost o situație tristă. Am mai spus și repet, există ordinul comun al președintelui Casei de Asigurări de Sănătate și al ministrului Sănătății, 557/246 din aprilie 2015, care precizează foarte clar că persoanele care nu pot prezenta cardul național de sănătate, primesc servicii medicale fără nicio problemă. Legea așa spune, trebuie să primească servicii medicale. Până la urmă, noi suntem oameni”, a precizat Costel Lupașcu, președintele CJAS Botoșani.
Într-adevăr, în atenția furnizorilor de servicii medicale, a apărut o serie de modificări aleOrdinului președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Așa încât, chiar și pacienții care nu pot prezenta noul card, pot beneficia de servicii medicale. „În situația în care persoana nu poate prezenta cardul (fie că nu a intrat în posesie, fie nu îl poate prezenta la furnizor) sau din motive tehnice cardul nu poate fi utilizat, se va preceda la verificarea calității de asigurat prin intermediul aplicației instalate pe site-ul CNAS (…). Pentru persoanele cărora nu li s-a emis cardul, se vor acorda serviciile medicale corespunzătoare în baza calității de asigurat/neasigurat, după caz”, stipulează cadrul legislativ.
Totodată, președintele CJAS Botoșani a adus în discuție și refuzul anumitor furnizori medicali de a acorda servicii medicale de teamă că acestea nu vor fi decontate. Costel Lupașcu asigură îndeosebi medicii de familie că frica este una nejustificată, întrucât există trimestrial o serie de deconturi regularizate, astfel încât nici un serviciu să nu rămână decontat.
Și atunci, de unde acest du-te-vino continuu în care, în cele din urmă, suferă tot pacientul? Conducerea casei de sănătate trage un semnal de alarmă în acest sens și transmite tuturor furnizorilor de servicii medicale, dar și bolnavilor, că nimănui nu i se poate interzice dreptul la tratament, chiar dacă nu poate face dovada cardului de sănătate. „Nimeni nu trebuie să fie lăsat fără servicii”, a conchis directorul CJAS.
Pe masa biroului din care acesta conduce sistemul de asigurări de sănătate din Botoșani, se află nenumărate astfel de cereri, o mulțime de nume ale medicilor de familie care și-au pus pacienții pe drum, și un alt teanc de cereri pentru eliberarea adeverințelor de asigurat. Urmări ale aplicării unui sistem poate puțin cam grăbit.