Sunt cel putin 3 mari provocari pe care un jucator in piata farmaceutica din Romania trebuie sa le ia serios in seama: propriul produs, pacientul roman si nu in ultimul rand piata farmaceutica.

Dar sa le luam pe rand:

Daca ne referim la produsul pe care il promovezi, atunci trebuie sa recunoastem ca au trecut vremurile in care orice produs avea sansa sa ajunga blockbuster. Astazi ai nevoie de un produs cu o eficienta terapeutica demonstrata, recunoscuta de ghidurile internationale si a carui siguranta, tolerabilitate sunt deosebite.

Insa degeaba toate acestea daca nu sunt indeplinite alte trei conditii: sa te regasesti pe lista de compensare, sa activezi intr-un domeniu terapeutic important (precum cel oncologic, de transplant sau cardiovascular) si sa fi protejat prin licenta de aparitia genericelor. 

Evident ca genericele isi au rolul lor in reglarea mecanismelor pe baza carora functioneaza piata farmaceutica si asigura accesul unei marje mai mari de populatie la terapii care altfel, datorita costurilor, poate nu ar fi avut acces, dar ca om de marketing, implicat in promovarea unui produs original, trebuie sa ai in vedere si acest aspect. Chiar in acest an am asistat, spre exemplu, in piata de psihiatrie, la scaderea dramatica, dar normala, a vanzarilor unui produs original odata cu pierderea licentei acestuia si aparitia primelor generice ale respectivei molecule.

In plus, pentru a promova cu succes un astfel de produs, vei avea mereu nevoie de o echipa de vanzari alcatuita din reprezentanti medicali de un real profesionalism si de o echipa de marketing creativa, fina cunoscatoare a nevoilor si realitatilor pietei farmaceutice de astazi.

Pacientii sunt un alt factor care contribuie la succesul unui medicament pe piata. Scaderea puterii de cumparare a acestora, care induce de multe ori scaderea posibilitatii de co-plata a pacientilor pentru o serie de medicamente, conduce piata farmaceutica din Romania si pe cei care construiesc strategiile de promovare din aceasta industrie, la intersectia dintre normele si principiile din domeniul sanatatii si politicile concurentiale si comerciale obisnuite.

Tocmai de aceea nu este de mirare ca, pentru a veni in intampinarea pacientilor care isi permit sa aloce din ce in ce mai putini bani diverselor afectiuni de care sufera, oamenii de marketing din domeniul promovarii din industria farmaceutica trebuie sa ia in calcul nu doar normele si codurile de buna practica din acest domeniu, dar si sa construiasca strategii si sa gaseasca solutii comerciale, respectand cadrul legal, care sa permita accesul cat mai multor pacienti la produsele pe care le promoveaza.

Nu in ultimul rand, piata farmaceutica in sine, constituie o provocare pentru aceasta industrie. Degeaba vorbim astazi despre una dintre cele mai reglementate industrii, daca autoritatile emit diverse acte normative fara consultarea, in mod corespunzator, a principalilor actori din industrie. 

Instabilitatea legislativa, legislatia complexa, cu multe neclaritati si posibilitati de interpretare, lipsa unor criterii clare si coerente (pentru evaluarea tehnologiilor medicale in vederea includerii unor noi molecule pe lista de compensare, spre exemplu), nu fac decat sa creasca gradul de impredictibilitate atunci cand vine vorba de creionarea unor planuri de business solide, pe termen lung, in acest domeniu.

Evident ca toate partile angrenate in acest domeniu, atat autoritatile statului, dar mai ales firmele de medicamente au nevoie de un mediu stabil, clar si fara loc de interpretare reglementat, daca se doreste o constructie solida, un adevarat parteneriat intre cele doua entitati, pentru binele pacientului si al societatii romanesti in general.

Articol de George Paraschiv, Director Marketing Servier

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

 
Sursa: Business2
"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro