Vă povestesc multe chestii din interiorul sistemului de sănătate. Din mizeria asta de ţară pentru care unii şi-au dat viaţa. Credeţi-mă că sunt la fel de scârbit şi frustrat ca şi voi.
A izbucnit, cu ceva vreme în urmă, scandalul cu spitalul groazei de la Ploieşti sau Piteşti. Nu mai ştiu. Oricum, din România! Acolo unde, la sălile de operaţii, instrumentarul de unică folosinţă era sterilizat. Un chirurg a avut destul sânge în boaşe să dea publicităţii o scrisoare, în care povestea multe din porcăriile care s-au făcut în interiorul instituţiei ăleia de doi lei. Spital doar cu numele. Ştiţi că a fost acolo control de la minister. Sunt curios cum se va rezolva situaţia. Momentan, şi-a dat demisia managerul. Mare rahat! Ăla trebuia să stea la pârnaie, nu să plece, bine mersi, acasă. Dar, ce să faci?, asta e ţara în care tot felul de neica nimeni incompetenţi, conduc spitale. Acolo au fost numiţi politic. În fine. Cui îi pasă? Nimănui.
Nu sunt un tip bogat. Câştig decent, să spunem, dar sunt grevat de foarte multe cheltuieli. Cu cabinetul, cu casa, cu maşina, cu mine, cu multe, prea multe. Că, deh!, medicul de familie trebuie să asigure funcţionarea instituţiei în care lucrează. De la apă, curent, salarii pentru asistente, văruit, femeie de servici, medicamente de urgenţă, laptop, imprimante, aplicaţia pe care lucrează şi care costă lunar 130 de lei, bilete de trimitere, registre, adeverinţe, hârtie igienică, reparaţii, lemne pentru iarnă, motorină pentru navetă, service de câteva milioane bune, când se strică hârbul cu care se deplasează şi multe altele. Medicul plăteşte amenzi atunci când nu ştiu ce control îi impută lui anumite medicamente prescrise unui bolnav. Că doar, ce naiba?, pe cine interesează că pacientul chiar depinde de ele? În fine.
Stăteam la o coadă să plătesc şi eu asigurările de sănătate, obligatorii, pentru mine. Bani aruncaţi degeaba, că doar nu am avut nevoie de doctori până acum şi nici nu voi avea. În faţa mea, un tip la vreo 30 de ani. De la ţară, omul. Redus, din toate punctele de vedere.
- Vreau să plătesc sănătatea pentru luna asta, doamnă.
- Buletinul. Se plăteşte şi pe 6 luni în urmă. Obligatoriu.
- Da doamnă. Plus luna asta.
Îi face doamna un calcul. Veneau cam 40 de lei pe lună. În total cam 300 de lei. Din vorbă în vorbă, aflăm, şi eu şi doamna, că are pietre la rinichi şi vrea să se opereze la Iaşi. Că lucrează în Italia, în construcţii, şi îl deranjează boala asta. Fără să vreau, văd buletinul lui. Şi reţin numele. Din motive de confidenţialitate îi voi spune Costică.
Deci, domnul ăsta, Costică, lucrează pe afară. Câştigă ceva bani. Nu plăteşte nici un impozit statului român. Vine în ţară, plăteşte 70 de euro şi beneficiază de servicii medicale gratuite. Costul unei operaţii decontate de casa de asigurări spitalului din Iaşi se ridică la vreo 30 de milioane lei vechi. Asta include manopera, materialele, zilele de spitalizare. Plus că, acest numit Costică, va freca la cap medicul de familie să-i dea bilet de trimitere la Iaşi. Că doar el e asigurat şi are drepturi, nu? În fine. Eu am achitat de câteva ori mai mult ca el, fără să mă duc pe nicăieri. Ţi-am plătit operaţia, Costică. Am muncit ca boul, la coada vacii, ca să beneficiezi tu de gratuităţi. E corect?
Vorbeam zilele trecute cu un distins coleg chirurg de la o clinică universitară din Iaşi.
- Dragul meu, îmi spune el, în apă avem piocianic. ( Ăsta e un microb al dracului de rezistent la toate antibioticele. Este găsit exclusiv în mediul spitalicesc. E prezent uneori chiar şi în apa distilată. Este spaima secţiilor care au servicii de chirurgie. De orice fel. Este responsabil de infecţii postoperatorii severe. Este coşmarul oricărui şef de secţie pentru că, repet, nu există antibiotic care să-l omoare.) De 3 săptămâni. Eu, când intru în sală, nici nu mă mai spăl pe mâini. Mă dau doar cu spirt, pun mănuşi şi operez.
- Sanipidul, Ministetrul, ştie?
- Am completat referate. 10 la număr. Cu mâna mea.
- Şi?
Râde.
- Şi crezi că va face cineva ceva? Până nu încep să crape pacienţii nu se mişcă nimic. Doar ştii cum e. Să îţi mai spun ceva. Eu, pentru sala de operaţii, la ce rulaj este, am nevoie zilnic de 25 de halate. Mi se acordă 50 pe săptămână. Cum să le împart?
Refuz să comentez. Aprindem câte o ţigară. Îi spun, sfios.
- Am un prieten în Germania. Chirurg. La spitalul lor a fost o infecţie cu piocianic. Nu au mai văzut aşa ceva de ani buni. Ştii ce a decis managerul?
- Ce?
- Construirea unui alt spital. A făcut memoriu la minister şi i s-a aprobat. Au transferat chirurgia la alt centru, au dărâmat spitalul lor şi au construit altul în altă zonă.
Colegul rămâne mască.
- Băi, tu eşti nebun? Nu delirezi? Te văd răcit. Să chem o asistentă să-ţi măsoare temperatura?
- Nu te mint. Îţi dai seama ce credibilitate avea managerul ăla? Îţi dai seama cam cum se pune problema la ei?
Distinsul coleg nu mai spune nimic. Mă priveşte doar. Cu doi ochi albaştri în care eu am citit frustrări mai mari ca ale mele.
- Hai să îţi povestesc eu ceva. Am avut un caz mai special. Un amărât cu un ulcer perforat. M-am chinuit cu el 4 ore, dar am făcut minuni. Pe bune. Evoluţia a fost foarte bună. La 7 zile i-am făcut externarea. Numai că ăsta nu voia să plece. Mă cheamă asistenta şefă şi mă roagă să vorbesc cu el. Ce ai, bă, de nu vrei să pleci de pe secţie? Îl intreb. Îmi spune că nu are bani de autobuz. Să ajungă acasă. Cât costă? Întreb eu mirat. 20 de lei. Îi dau 40. În fine, pleacă. După 3 zile mă sună din triaj că mă caută cineva în mod expres. Fiind oarecum liber, cobor. Era pacientul ăsta. Cu două plase mari după el. Ce s-a întâmplat? Întreb eu. Domn doctor, îmi spune el, mă scuzaţi. Am văzut, cât am stat în spital, că în fiecare dimineaţă, o infirmieră aducea la sala de mese câteva găleţi cu ceai. Am aici nişte sticle. Cum aş putea face să mi le umple?
- Vorbeşti serios?
- Stii că nu te mint.
- Şi ce ai făcut?
- M-am întors şi am plecat.
- Fără să-i spui nimic?
- E sub demnitatea mea.
Meditez 5 minute la ce chestii i-aş fi făcut eu boului ăluia şi îi spun.
- Tu chiar eşti medic. Nu ca mine.
Plec de la Iaşi cu o mare scârbă. Asta e România copiilor noştri? România în care toţi jegoşii, pe lângă un tupeu fantastic, au numai drepturi? România în care sănătatea a fost şi va fi hârtia igienică a aleşilor, care se tratează în străinătate? România în care onorabila breaslă a halatelor albe a ajuns bătaia de joc a tuturor prostanilor? Să vă ia naiba pe toţi cei care vă indignaţi pentru orice altceva, dar pentru viaţă, nu!!!
Vindecătorul este medic si scriitor din Suceava.
