Medicină de familie prin corespondență. Cam de așa ceva au parte mii de pacienți din județul Buzău de ani de zile, cu precădere cei aflați la zeci de kilometri distanță de reședința de județ, ori în vârf de munte, în zone greu accesibile.
În secolul XXI, pentru mii de buzoieni, asistența medicală reprezintă un lux. În timp ce în municipiul Buzău există o concentrare excesivă a medicilor, în unele zone rurale nu este nici măcar un specialist pe o rază de câteva zeci de kilometri, iar acolo unde există, își face datoria doar pentru interesul propriu. Adică se prezintă la cabinet o dată, atunci când ia în primire lista de pacienți, eventual, iar apoi când își mai aduce aminte. Așa s-a întâmplat la Pănătău, până când cineva s-a încumetat să reclame situația.
Doctorița Cristina Dragomir a ajuns în comună acum doi ani. De atunci a mai fost văzută sporadic, aceasta și pentru că distanța este mare față de municipiul Buzău, de 61 de kilometri, dar și pentru că are alte activități desfășurate în paralel, cum ar fi cabinetul de la Potoceni- unde și-ar fi angajat un alt medic-, dar și gărzile de la Unitatea de primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău. Toate acestea au împiedicat-o să ajungă în vârful muntelui, doar că pacienții de la Pănătău, în jur de 1.700, nu erau obligați să accepte scuzele medicului de familie și nici să se îmbolnăvească cu programare. Cum în ultima perioadă au găsit-o la cabinet doar pe asistenta medicală, oamenii au început să ceară socoteală primarului.
„Până în ultima lună și jumătate, nu pot să spun că au fost probleme deosebite. Până când oamenii au început însă ne sesizeze că trebuie să sune la 112 să cheme salvarea pentru că medicul de familie nu mai vine în comună”, susține primarul comunei Pănătău, Nicolae Stoica. Autoritățile locale au analizat situația și au decis să aducă alt medic care, zilele următoare, ar putea începe activitatea. Doctorița Aurelia Diaconescu a semnat contractul cu Primăria Pănătău pe 21 octombrie, a primit avizul de la Colegiul Județean al Medicilor și pe cel de la Direcția de Sănătate Publică. Mai este necesar contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate. Potrivit înțelegerii cu administrația comunei, noul medic de familie va trebui să fie la cabinetul de la Pănătău de trei ori pe săptămână, în zilele de luni, marți și joi. „Am făcut curățenie, am văruit, deși nu era datoria noastră, doar să fie totul în ordine și noul medic de familie să poată începe activitatea în bune condiții”, a precizat primarul Nicolae Stoica.
De precizat că medicul Aurelia Diaconescu face și ea gărzi la UPU.
Rețetele semnate în alb
Între timp, unii pacienți au ales să iasă de pe lista doctoriței Dragomir, și au mers la alți doctori, din Pătârlagele ori la Colți. Ceilalți vor fi preluați acum de medicul Diaconescu, dar numai dacă sunt de acord, și nu așa cum s-a întâmplat acum doi ani, când s-au trezit pe lista celei dintâi, fără să știe cine este.
Răspunsul vizavi de modul în care doctorița Dragomir și-a făcut datoria față de pacienți este așteptat de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, care are atribuții de control asupra activității medicilor de familie cu care are încheiate contracte, și care, aproape doi ani, i-a decontat doctorului Cristina Dragomir servicii medicale pe care aceasta le-a prestat mai mult sau mai puțin la Pănătău. La fel cum trebuie explicat cum poate fi posibil ca un pacient să primească medicamente pe rețete presemnate în alb și ulterior completate de asistenta medicală cu indicații oferite prin telefon de medic, așa cum au spus oamenii că se întâmpla în ultima vreme.
Cazul de la Pănătău nu este singular în județul Buzău. Mulți alți medici de familie au activități multiple care îi împiedică să se ocupe de pacienți așa cum ar trebui.