Norme Coca 2023 - 2024

Nicolae Bănicioiu, ministrul sănătăţii, a declarat, recent, că se lucrează la o lege a vaccinării, având ca model legislaţia din mai multe ţări europene. În opinia acestuia, măsura se impune întrucât există o campanie foarte agresivă împotriva imunizării. La rândul său, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecţioase "Matei Balş", susţine că "părinţii care refuză vaccinarea copiilor sunt inconştienţi".

banicioiu
"Avem un draft al legii vaccinării, lucrăm la acest document care va reglementa situaţia imunizărilor în România. Am luat această decizie întrucât a scăzut mult numărul doritorilor şi a crescut opoziţia părinţilor. În acest context, există riscul reapariţiei unor boli foarte grave, mortale chiar, după cum a sesizat şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Să nu uităm că poliomielita, o boală eradicată prin vaccinare, reapare prin refuzul vaccinării", a spus Bănicioiu.

O solicitare veche a Comisiei de Vaccinologie

"Iniţiativa ministrului Bănicioiu este lăudabilă şi necesară pentru că scăderea ratei vaccinării va duce la reapariţia unor boli deja eradicate prin imunizare, precum poliomielita, difteria, hepatita etc. Apariţia unei legi a vaccinării a fost solicitată de multă vreme de Comitetul de Vaccinologie din cadrul Ministerului Sănătăţii. Să refuzi, ca părinte, să-ţi vaccinezi copilul înseamnă să nu conştientizezi riscurile la care îl expui şi să-i iei dreptul la sănătate", susţine prof. Streinu-Cercel.

Franţa, Germania şi Polonia, modele

Ministrul sănătăţii a precizat că, pentru elaborarea acestei legi, specialiştii se vor inspira din legislaţia în vigoare din trei state europene. "Dorim reglementarea situaţiei vaccinării, ne inspirăm după legislaţia existentă în Franţa, Germania şi Polonia, întrucât ne apropiem de pragul de vaccinare de 80%, sub care nu putem scădea, potrivit recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii", a mai spus ministrul.

Suntem sub nivelul recomandat de OMS

Acoperirea vaccinală în România se păstrează sub nivelul recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, de 95%, pentru boli precum difterie, tetanos, rujeolă, rubeolă, oreion şi hepatită B, în principal din cauza refuzului vaccinării. OMS recomandă o acoperire a vaccinării de peste 95%, considerat singurul nivel care poate garanta eliminarea unor boli precum rujeola şi rubeola şi prevenirea reapariţiei altora, deja înlăturate.

Şapte vaccinuri obligatorii

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă efectuarea obligatorie a şapte vaccinuri: pentru difterie, pertusis, tetanos, rujeolă, rubeolă, oreion şi poliomielită, atrăgând atenţia că scăderea imunizării creşte riscul apariţiei epidemiilor. La aceste vaccinuri s-ar putea adăuga cele pentru meningococ, pneumococ, Haemophilus influenzae, Human Papilloma Virus (HPV), hepatită B şi tuberculoză, în funcţie de posibilităţile ţării respective şi de realităţile din teren.

Adio suport social!

Guvernul Australiei a anunţat, în urmă cu două zile, că nu va mai acorda suport social pentru copiii ai căror părinţi refuză să-i vaccineze cu acele vaccinuri a căror siguranţă a fost dovedită în ultimele decenii (ROR, antipoliomielita sau DTP) prin imunizarea fără efecte adverse a milioane de copii.

Infecţionistul Molnar Gheza: "În rujeolă, o vaccinare sub 60% duce la epidemie"

"Sunt adeptul vaccinărilor cuprinse în calendarul naţional de vaccinare. Este acelaşi în toată Europa. Până acum, aceste vaccinuri nu au dovedit nicio reacţie adversă majoră sau complicaţii ce au generat decese", susţine infecţionistul Molnar Gheza.

Ce boli au fost eradicate prin imunizare

Poliomielita - eliminată din Europa.

Difteria - nu va dispărea, dar în România s-a ajuns la morbiditate zero.

Tetanos - nu este eradicabil pentru că există în sol şi în mediul extern. Profilaxia plăgii tetanice salvează vieţi.

Hepatita virală B - s-a instituit vaccinarea în 1995 şi s-a redus morbiditatea.

BCG - protejează nou-născutul împotriva infecţiei TBC la alte vârste.

75% este rata vaccinării în România.

 

Iata cum se procedeaza in alte tari!

  • Luna trecută, în Franța, s-a decis ca încălcarea obligației de vaccinare să se pedepsească cu amenzi de până la 30.000 de euro și închisoare de până la doi ani.
  • În Polonia, amenda pentru nevaccinarea obligatorie a copiilor poate ajunge la maximum 10.000 de zloţi (aproximativ 2.400 €) şi poate fi aplicată de cel mult cinci ori. Dacă părinţii nu sunt de acord să plătească amenda, ei se pot adresa Ministerului Sănătăţii şi, dacă este necesar, Tribunalului Aministrativ.
  • Și în Germania se pregătește o lege prin care părinții să fie pedepsiți dacă nu își vaccinează copiii. Și asta, după ce, de curând, în Berlin a fost epidemie de pojar, iar un copil a murit din cauza acestei boli.
  • În Australia, părinţii care vor refuza să-şi vaccineze copiii riscă să piardă ajutoare de la stat în valoare de până la 11.000 de dolari pe an, începând din ianuarie 2016.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro