Specialiștii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Maramureș susțin că o mare parte dintre părinții maramureșeni refuză vaccinurile pentru copiii lor.

Cele mai recente statistici arată că în medie, anual, se înregistrează aproape 2.500 de refuzuri, la cabinetul fiecărui medic de familie din județ câte zece părinți nevrând să-și vaccineze copiii.

Medicii de familie sunt și ei principalii vaccinatori și la ei de înregistrează aceste refuzuri. În medie sunt câte zece pe an, iar în județ avem 250 de astfel de cabinete”, a precizat Carmen Sima, director adjunct DSP Maramureș.

Sima a mai spus că fiecare refuz trebuie semnat de către tutorele legal, părinte sau aparținător, pentru a fi evitate eventualele procese ulterioare.

„În cazul în care micuțul se îmbolnăvește, părinții acuză automat sistemul medical: personalul sanitar și medicii. De multe ori, aceste documente ne ajută să dovedim faptul că părinții au fost informați asupra riscurilor pe care le prezintă la vaccinarea copiilor. În cele mai multe cazuri ei nu au cunoștințe medicale ca să poată decide în cunoștință de cauză”, a mai adăugat Carmen Sima.

Statisticile din Maramureș arată că imunizările în județ sunt de 60%, cifră peste media națională, care este undeva la 42%, dar sub cea impusă de OMS, care este de 95%.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro