Reprezentanţii Patronatului Medicilor de Familie Gorj intenţionează să acţioneze în judecată Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii în semn de protest faţă de nemodificarea contractului cadru care urmează să fie aprobat şi a normelor aferente acestuia. 

Preşedintele Patronatului Medicilor de Familie Gorj, Mihai Moisescu, a declarat că, deşi au fost trimise către cele două autorităţi propunerile medicilor gorjeni de modificare a contractului cadru şi a normelor, acestea nu au fost luate în seamă. Mai mult, acesta a afirmat că nu este normal ca normele contractului să apară înainte ca acesta să fie aprobat, lucru care s-a întâmplat. 

"Am trimis propunerile noastre pentru modificări, până acum nu avem cunoştinţă să se fi ţinut cont de ele. Culmea este că, fiind neadoptat, au apărut normele. După mintea mea, întâi adopţi contractul cadru şi după ce este adoptat vii cu norme la el. Asta înseamnă clar că acel contract cadru la care noi am cerut modificări nu a fost modificat şi atunci de ce mai suntem chemaţi la consultări?", a spus Moisescu. Acesta a adăugat că, în momentul în care normele contractului vor fi publicate în Monitorul Oficial, fără a fi modificate însă, PMF Gorj va acţiona în judecată CNAS şi Ministerul Sănătăţii pentru a bloca respectivele norme.

"Noi avem intenţia ca imediat ce se vor publica aceste norme în Monitorul Oficial şi nu vor fi modificate cât de cât în concordanţă cu cerinţele noastre, noi Gorjul, să dăm automat în judecată, la Curtea de Apel, CNAS şi Ministerul Sănătăţii, ca să blocăm aceste norme. Suntem în faţa unui pachet de bază nou, pe acesta se vine cu un contract cadru la fel de prost ca cel de până de acum. Nimic modificat până acum. Eu, ca preşedinte al patronatului, muncesc de dimineaţa până seara să fac propuneri pentru modificări degeaba.

Acum intenţionez să iau legătura cu preşedintele Consiliului Judeţean, cu prefectul, pentru că patronatul Gorj este unul independent, nu suntem afiliaţi la nimic şi dorim să fim chemaţi când se discută problemele de norme la contract", a concluzionat Mihai Moisescu. AGERPRES 

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro