Patronii clinicii SANADOR sunt suspectați de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București că ar fi făcut plăți pentru servicii fictive unei firme fantomă, prejudiciul fiind de circa 300.000 de euro. Serviciile fictive ar fi fost aducerea în România a unor răniți în conflictele din Libia.
Suspiciunea pentru care s-a început urmărirea penală "in rem" este de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prin evidențierea, în acte contabile sau în documente legale, a unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale.
Reprezentanții Sanador au anunțat că au pus la dispoziția autorităților toate datele solicitate și vor coopera în vederea soluționării dosarului.
„Regretăm imaginile și comentariile transmise de diferite publicații media, care nu au corespuns realității. Fiind o anchetă în desfășurare, vom putea reveni cu mai multe informații la momentul soluționării acesteia. Activitatea clinicilor și a spitalului Sanador se desfășoară în condiții normale”, se arată în comunicatul Sanador.
Procurorii, ajutați de polițiști, au făcut, joi, șase percheziții domiciliare și la sediileSanador din Capitală, de unde au ridicat documente.
Surse judiciare susțin că Sanador ar fi încheiat un contract cu o firmă fantomă, care se angaja să aducă răniți din Libia - zonă de conflict -, pentru a fi tratați de clinica românească. Firma fantomă este românească, dar anchetatorii nu i-au mai găsit sediul, însă au descoperit că este în procedură de radiere. Nu ar fi fost găsiți nici proprietarii și administratorul "fantomei", mai spun sursele noastre.
După ce anchetatorii vor evalua documentele ridicate la percheziții, vor decide pe cine vor cita la audieri.