O știre a cutremurat astăzi redacțiile: șmecherul Tiberiu Urdăreanu a fost ridicat de DNA pentru corupție fără ca până acum să răsufle obiectul dosarului. Urdăreanu este „fiul generalului Tiberiu S. Urdăreanu, fost șef al Comandamentului Trupelor de Tancuri și Auto în vremea regimului comunist și personaj destul de controversat al evenimentelor din 1989” (conform lui Sorin Roșca Stănescu) și se pricepe la orice: la stadioane, la semaforizare, la pacienți, la avioan, la e-guvernare, câștigă aproape orice licitație la care participă și se înscrie la aproape toate.
Cea mai tare lovitură, cu cel mai mare preț, de 20 milioane de euro, a fost la licitația pentru Casa Națională de Asigurări de Sănătate, pentru Dosarul Electronic al Pacientului unde UTI a câștigat de pe ultimul loc. CNAS anunța că „Scopul Dosarului Electronic de Sănătate este de a îmbunătăți calitatea actului medical, prin integrarea datelor medicale ale pacienților într-un sistem unitar, dezvoltat dinamic cu informațiile și datele medicale introduse de furnizorii de servicii medicale. Prin prezentarea într-o manieră consistentă şi consolidată a tabloului clinic al pacienţilor, DES susţine corectitudinea deciziei medicale bazate pe informaţii agregate din surse diferite, disponibile on-line și în mod securizat”. A trecut peste un an de la implementarea proiectului și în continuare medicii sunt obosiți și nemulțumiți de salariile lor, pacienții nu au medicamentele necesare, spitalele sunt nemodernizate dar „din punct de vedere tehnologic, proiectul DES este foarte complex, prin utilizarea de tehnologii de ultimă generație și echipamente performante integrate în cadrul unei arhitecturi enterprise, proiectate pentru realizarea unui sistem sigur și fiabil”. Parcă deja nu mă mai doare spatele. Și parcă și apendicele s-a dezumflat.
În ultimii 5 ani, pe primul loc în topul firmelor IT la număr de proiecte câștigate cu statul român, cu sau fără licitații se află UTI , firma lui Tiberiu Urdăreanu. În mod neașteptat, UTI a întrecut numărul și valoarea proiectelor firmelor lui Sebastian Ghiță, Asesoft, Teamnet, ș.a.m.d. Să facem o trecere în revistă a celor mai importante contracte câștigate de UTI doar în ultimii trei ani, contracte ce însumează peste 200 milioane.
Chiar la sfârșitul anului 2014, UTI semnează cu ADMINISTRAȚIA STRĂZILOR BUCUREȘTI un contract pentru service, mentenanță, reparații si modernizări ale instalațiilor și echipamentelor pentru managementul traficului rutier în Municipiul București în valoare de 57,305,877 RON, adică de aproximativ 15 milioane de EURO.
În aceeași lună, decembrie 2014, de data asta fără licitație, semnează același tip de contract, pentru întreținere, service, reparare, reabilitare /modernizare și dezvoltare a echipamentelor de semaforizare și dirijare a traficului din Municipiul Brașov; furnizare de materiale și componente necesare execuției serviciilor de reparatii si modernizari“ . Asta după ce la începutul lui decembrie 2014, tot pentru municipiul Brasov, UTI semnează 5 milioane de euro pentru furnizarea de echipamente, prestarea de servicii și execuția lucrărilor necesare proiectului „MANAGEMENTUL INFORMATIZAT AL SISTEMULUI DE TRANSPORT ÎN COMUN ÎN MUNICIPIUL BRASOV”. Asta după ce, la începutul anului 2014, UTI semnează fără licitații, tot pentru municipiul BRAȘOV, contract de întreținere , service , reparare , reabilitare /modernizare și dezvoltare a echipamentelor de semaforizare și dirijare a traficului din Municipiul Brașov.
Tot fără licitații, UTI semnează cu ENEL DISTRIBUȚIE BANAT TIMIȘOARA, “Servicii mentenanță clădiri pentru Enel Distribuție Banat, Enel Distribuție Dobrogea și Enel Energie –zonele Banat și Dobrogea, Servicii mentenanță clădiri pentru Enel Distribuție Dobrogea și Enel Energie –zona Dobrogea - Lot2", un alt contract, tot fără licitație pentru "Servicii mentenantță clădiri pentru Enel Distribuție Banat, Enel Distribuție Dobrogea și Enel Energie –zonele Banat și Dobrogea, Servicii mentenanță clădiri pentru Enel Distribuție Banat și Enel Energie –zona Banat - Lot1".
Sfârșitul anului îi aduce lui UTI și contractul cu aeroportul Iași, contract pentru dezvoltarea și modernizarea Aeroportului Internațional Iași , in vederea executării parțiale a obiectivului Modernizare Modul 1 -Etapa intermediară-Pista 2400m- extindere suplimentară platforma parcare aeronave si terminal pasageri- Obiectiv III Terminal pasageri în valoare de 30 de milioane de RON.
"ECHIPAMENTE DE CONTROL DE SECURITATE TIP LEDS, Furnizarea a 4 echipamente de control de securitate LEDS – tehnologie RF (radiofrecvență) - Lot1" oferă UTI și pentru Compania Națională de Aeroporturi București. 10 milioane de euro a plătit Compania Națională de Aeroporturi București pentru UTI și în anul 2013 pentru servicii de întreținere. În anul 2013 , UTI semnează fără licitație cu Compania Națională de Aeroporturi București un contract în valoare de 2,328,795 RON pentru servicii de întreținere, un alt contract , tot fără licitație, în valoare de 1,739,445 ron.
Tot aproape 10 milioane de euro alocă pentru contractul cu UTI și AEROPORTUL INTERNAȚIONAL AVRAM IANCU CLUJ pentru alte servicii de mentenanță și exploatare pentru instalații mecanice și electrice. La fel, în anul 2013 Aeroportul Internațional SIBIU, aeroportul Târgu Mureș.
Nenumărate proiecte semnează UTI cu CFR SA pentru "Întreținere și reparații (mentenanță) la instalațiile de securitate la incendiu la clădirile de călători din stațiile CF Craiova și Dr. Tr. Severin", pentru Întreținere și reparații (mentenanță) instalații climatizare st. CF Craiova , pentru Exploatare, întreținere, reparații tehnice curente la un număr de 18 centrale termice pe raza SCREIR CF Constanța, "Exploatare, întreținere, reparații tehnice curente la complexul de instalații asigurare confort termic aferent stației CF Constanța Oraș".
Cea mai tare lovitură, cu cel mai mare preț, de 20 milioane de euro, de pe ultimul loc, UTI câștigă licitația pentru Casa Națională de Asigurări de Sănătate , pentru Dosarul Electronic al Pacientului .
Specialitatea firmelor UTI rămân contractele în industria de apărare : cu Ministerul Apărării - Unitatea militară 02415 București , UTI semnează anul trecut "ACORD-CADRU DE FURNIZARE A 14 LOTURI DE „Echipamente pentru infrastructură INTRASS” - ACORD-CADRU DE FURNIZARE - Lot8", "ACORD-CADRU DE FURNIZARE A 14 LOTURI DE „Echipamente pentru infrastructura INTRASS”, ACORD-CADRU DE FURNIZARE - Lot 5", "ACORD-CADRU DE FURNIZARE A 14 LOTURI DE „Echipamente pentru infrastructura INTRASS”, ACORD-CADRU DE FURNIZARE - Lot 2+3+1+6+7+10+13 ", "ACORD-CADRU DE FURNIZARE A 14 LOTURI DE „Echipamente pentru infrastructura INTRASS”, ACORD-CADRU DE FURNIZARE - Lot 4+9 ","ACORD-CADRU DE FURNIZARE ""INFOSEC SISTEME AUTOMATE DE PRELUCRARE A DATELOR TEMPEST", etc.
UTI a participat din plin la proiectul EADS, ce face obiectul dosarului penal deschis la DNA, numit de presă dosarul MICROSOFT-EADS. Gurile rele spun că atunci când DNA va termina de cercetat partea cu EADS, în care s-au făcut deja percheziții și audieri, notoria prietenie dintre Tiberiu Urdăreanu și Gabriel Oprea se va transforma în dușmănie. Rămâne de văzut ce se va întâmpla pe linia politică, Urdăreanu fiind Vicepreședinte la partidul lui Gabi Oprea, UNPR. Contractele lui UTI la Ministerul de interne continuă, cu și fără licitații, la Inspectoratul General al Poliției de Frontiera și la Poliția locală a sectorului 2, aflată în subordinea primarului Onțanu. UNPR și el, desigur.
Aproape fără licitație , UTI semnează cu Ministerul Comunicațiilor și informațiilor “Sistem informatic colaborativ pentru mediu performant de desfășurare al achizițiilor publice-SICAP”, adică celebrul site de anunțare a achizițiilor publice SEAP. Cu un an înainte tot UTI semnează contract de întreținere SEAP în valoare de 3,376,035 RON.
UTI se ocupă și de servicii de arhivare în cadrul Ministerului Economiei.
Prietenia între UTI și Primaria Municipiului București este deja arhicunoscută din cauza controversatului proiect NETCITY. Prietenia a continuat și în anul 2014 printr-un proiect de aproape 10 milioane de euro pentru "Acord cadru de servicii tehnice de exploatare, întreținere curentă și administrare pentru Arena Nationala". Mergând în anii dinainte de 2014, apar alte contracte cu municipiul București pentru echipamente de rețea, telefonie, centrală telefonică, cu licențe și accesorii în valoare de 1,139,708 ron.
Fără licitație, UTI semnează și la APA NOVA București mai multe contracte de milioane de euro.
Tot fără licitație , UTI semnează contracte la Regia Autonoma de Transport București pentru modernizarea sistemului automat de taxare de 7 milioane de ron, pentru diagnosticare și repararea in valoare de 1,3 milioane de ron.
15,681,664 ron sunt alocate pentru UTI la Compania de APA Oltenia.
UTI lucrează pentru Consiliul Local CHITILA, pentru achiziție produse, servicii și lucrări în cadrul proiectului “Creșterea siguranței și prevenirea criminalității în orașul Chitila prin introducerea și implementarea sistemului de supraveghere video” , pentru PRIMĂRIA SECTORULUI 6, pentru modernizarea urbanistică complexă și asigurarea siguranței publice în Drumul Taberei, Militari din sector 6 București și pentru Primăria orașului Buftea.
Un alt municipiu la care UTI lucreaza este PITEȘTI, oraș condus până a fost arestat pentru corupție, de Tudor Pendiuc. Cu consiliul local al Municipiului PITEȘTI, UTI semnează Contract de furnizare echipamente, cu montaj și punere în funcțiune, pentru realizarea unui sistem de supraveghere prin camere video în cadrul proiectului „Sistem de supraveghere pentru creșterea siguranței și prevenirea criminalității în zona: Podul Viilor – Parc Ștrand din municipiul Pitești”.
La municipiul Craiova, UTI semnează contractul de Modernizarea infrastructurii de transport în comun pentru fluidizarea traficului forței de muncă între cele două platforme industriale ale Polului de Creștere Craiova”.
Aceleași proiecte sunt implementate în ultimii 5 ani și la Primăria Brașov, la Consiliul local al municipiului Toplița, municipiul Bistrița.
Aproape 10 milioane de euro sunt alocate pentru UTI și de Spitalul Județean Vâlcea.
Și dacă adunăm toate aceste informații vom ajunge la aproape 100 de contracte și 200 milioane de euro în doar ultimii 3 ani.