Doi ginecologi-obstetricieni, moaşa-şefă şi şefa de studii la Catedra obstetrică şi ginecologie din cadrul Centrului Mamei şi Copilului au fost audiați astăzi pentru încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale.
Ei fost condamnați la închisoare pentru malpraxis, informează UNIMEDIA.
Potrivit celor constatate de procurori, pe 26 octombrie 2011, primind naşterea unui copil, învinuiţii nu ar fi monitorizat corespunzător evoluţia travaliului, nu au depistat instalarea suferinţei acute fetale şi starea gravă a fătului şi au aplicat cu întîrziere procedeele de resuscitare a nou-născutului.
În rezultatul inacţiunilor medicilor, a avut loc lezarea cerebrală definitivă a copilului nou-născut, care a suferit ''asfixie obstetricală gravă" şi a cauzat invalidizarea ulterioară a acestuia. La începutul acestui an, copilul a decedat.
Pentru elucidarea celor întîmplate procurorii au efectuat o serie de acţiuni de urmărire penală şi au dispus efectuarea expertizei medico-legale. În concluzia Centrului de Medicină Legală de la Chişinău se arată că nu există culpa medicilor în acest caz.
Procurorii au dispus efectuarea aceleiaşi expertize de către Institutul Naţional de Medicină Legală din Bucureşti, care a apreciat că evoluţia travaliului nu a fost monitorizată corespunzător de către medici şi ar fi putut fi eventual corectată prin efectuarea operaţiei cezariene.
Prin sentinţa pronunțată astăzi medicul de gardă (medic- obstetrician) a fost achitat, iar ceilalţi trei medici au fost condamnaţi la cîte doi ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepselor pe un termen de probă de doi ani și privarea de dreptul de a practica medicina timp de patru ani.
Chiar dacă vinovăția inculpaților a fost constatată de instanță, procurorii anunță că vor contesta achitarea medicului-obstetrician de gardă în secţia respectivă, precum şi vor solicita inculpaţi.