Farmacistii din Gorj au anuntat Colegiul Farmacistilor, deoarece defectiunea sistemului duce la imposibilitatea acordarii serviciilor catre pacienti."

Farmaciștii din județul Gorj au transmis situația funcționării sistemului informatic pentru eliberarea și validarea rețetelor pe baza cardului de sănătate începând cu anul 2016. Potrivit reprezentanților Colegiului Farmaciștilor, încă de la începutul lunii ianuarie 2016 sistemul informatic a mers greu, însă în ultimul timp se constată disfuncționalități grave, ce duc practic la imposibilitatea acordării serviciilor farmaceutice către pacienți, printre exemple fiind eliberarea parțială a unei rețete electronice. „Au existat zile în care în intervalul orar 10.00- 13.30 sistemul informatic nu a funcționat deloc, iar uneori validarea unei rețete a durat și 40 de minute, aspecte ce au dus la situații tensionate atât pentru farmaciști, cît și pentru pacienți.

Farmaciștii sunt nemultumiți de modul defectuos al funcționării sistemului informatic, ce îi impiedică asfel să acorde servicii farmaceutice cu promptitudine și respectând deontologia profesiei și drepturile pacientului”, a declarat președinte Colegiul Farmaciștilor Gorj farmacist Valentin Nănescu.

Cardul de sănătate a devenit obligatoriu de la 1 septembrie 2015, devenind unicul instrument de validare al serviciilor medicale. În lipsa lui, asiguraţii nu pot primi reţete de la medicul de familie, nu pot fi consultaţi şi nu beneficiază de bilete de trimitere către specialist. Vinerea trecută, pacienții care au avut programare vineri la medic au așteptat ore în șir pentru a li se elibera rețete, din cauză că sistemul cardului de sănătate s-a blocat din nou. Alții au plecat fără rețete, fiind nevoiți să scoată bani din buzunar pentru medicamente.

Sursa

 

 M-am saturat! Gata! A J U N G E E E !!!

M-am săturat ca banii din cotizaţia mea lunară pe sănătate să fie jucaţi la ruleta rusească!
M-am săturat de lipsa de transparenţă în cheltuirea fondurilor publice!
M-am săturat de un sistem de educaţie învechit şi lipsit de viziune!
M-am săturat de atâta suferinţă şi nimănui să nu-i pese de problemele grave de sănătate ale oamenilor!

 

 Domnule Director CIURCHEA ce ne facem cu cardul de sanatate? In toata tara se lucreaza OFF LINE .

In Romania se utilizeaza cel mai modern sistem de control al prescrierii de medicamente . Da , sunt convis ca stiti despre ce este vorba . Este vestitul card de sanatate.

Totul merge perfect dar din pacate tot sistemul este in pauza intre orele 10 si 13 asa cum ne relateaza farmacistii.

Medicii de familie sunt suparati pentru ca nu mai au scuze pe care sa le spune pacientilor. Nu mai avem variante de scuze! Pe toate le-am spus spunea un medic zilele trecute.

Pacientii sunt pana la urma " victime colaterale " Economie DA dar cu ce pret domnule director Ciurchea?

Cu pretul nervilor medicilor intinsi la maxim ? cu pretul sanatatii farmacistilor care nu mai au cum sa amane eliberarea medicamentelor ? si sa nu uitam de PACIENT ca de el este vorba pana la urma . PACIENTUL este prioritatea noastra.

Deci domnule director CIUCHEA . Hai sa nu mai facem economie o saptamana, sa platim o mentenanta si hai sa vedem cum merge " la perfectie " acest sistem al cardului de sanatate , pentru care am platit toti romanii atat sanatosi cat si bolnavi.

Si in final o ultima ruganinte : Domnule director CIURCHEA va rugam frumos puneti sistemul in functiune ! parghiile sunt la dumneavoastra in birou.

Si am uitat sa va intreb : la dumneavoastra cum se vede sistemul informatic , merge sau nu ? ca la noi cu parare de rau NU MERGE .

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro