Norme Coca 2023 - 2024

Apar tot mai multe sperante pentru bolnavii care sufera de cancerul sangelui. Pentru prima data in Romania, medicii de la ''Institutul Fundeni'' au realizat un transplant de celule stem, desi compatibilitatea era doar de 50%.

In cazul de fata, o mama si-a ajutat fiica, dupa ce specialistii au incercat zadarnic sa-i gaseasca un salvator intr-un registru international cu aproape 30 de milioane de persoane.

Un simplu salut dintr-o rezerva sterila le da sperante doctorilor ca pacienta, transplantata acum o saptamana, este pe calea cea buna.

Are 32 de ani si un cancer al sangelui. Tanara a fost supusa unui transplant de celule stem recoltate de la mama, desi compatibilitatea dintre ele era de numai 50%.

S-a apelat la aceasta decizie terapeutica intr-un moment in care aceasta era ultima solutie pentru bolnava care suferea de limfom Hodgkin. Fratele ei n-a fost compatibil deloc, iar timp de un an si jumatate medicii i-au cautat un donator neinrudit in registrele internationale. Degeaba insa.

"Prea putin m-am gandit la mine, mai mult m-am gandit la ea, sanatate ei conteaza mai mult", spune mama.

Ce au facut doctorii la noi, pentru prima oara, se numeste haplotransplant, o procedura care dureaza 3 ore.

Doctor Alina Tanase, sef Clinica de Hematologie Institutul Fundeni: "Am recoltat in bloc operator de la mama, s-a recoltat mai mult de un litru de maduva hematogena".

Un astfel de transplant , in care compatibiltatea dintre donator si receptor este la jumatate, se realizeaza insa de multi ani in America si in Israel.

Deocamdata, pacienta va ramane izolata pentru ca imunitatea ei este zero si orice infectie ii poate fi fatala.

Pacienta este intr-o rezerva izolata, unde apa si aerulul sunt sterile. Va ramane aici inca 2 saptamani pana cand celulele de la mama vor creste si ii vor reface sangele.

Doctor Alina Tanase: ''Riscul de recadere exista in continuare, dar peste 50 la suta dintre pacienti scapa de boala fara alte reactii imunologice".

Aceasta procedura poate da roade in cazul a 30% dintre bolnavi.

Sursa

 

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro