Norme Coca 2023 - 2024

Sursa digi24.ro

Noi informații în ancheta privindu-i pe cei doi minori din Suceava drogaţi cu morfină. E vorba de fii unui medic de la Centrul Medical MAI Suceava, relatează Digi24. În urmă cu mai bine de o lună s-a aflat că fiii medicului s-ar fi drogat cu medicamente găsite în casă, iar rezultatele analizelor confirmă acuzaţiile, potrivit procurorilor.

Anchetatorii fac percheziții acasă la cei doi copii, la locuința bunicilor și la Centrul Medical MAI Suceava. În acest dosar a început urmărirea penală „in rem”, adică în ceea ce privește faptele, fără ca cineva să fie pus sub acuzare.

Comunicatul DIICOT:

La data de 24.04.2017 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava efectuează un număr de trei percheziții dintre care două domiciliare şi una la sediul unei instituţii publice, într-o cauză în care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de administrare de droguri de mare risc unei persoane, în afara condiţiilor legale, faptă prevăzută și pedepsită de art.7 din Legea nr.143/2000.

Citeste mai departe

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro