Procurorii si politistii fac, marti dimineata, 26 de perchezitii in Bucuresti, Sibiu, Dolj si Ilfov, printre care si la Spitalul Fundeni, fiind vizati 13 medici si farmacisti suspectati ca au emis retete false pentru bolnavii de cancer, prejudiciul fiind de 3,5 milioane de euro, scrie Mediafax.

Update

Medicii Otilia Georgescu, Emilia Niculescu-Mizil şi Aristica Poenaru, de la Secţia Hematologie a Institutului Clinic Fundeni, sunt vizaţi în dosarul reţetelor false, cabinetele acestora de la unitatea sanitară fiind percheziţionate de procurori şi poliţişti, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din rândul anchetatorilor.
Medicul Otilia Georgescu este de faţă la percheziţia care are loc la Institutul Fundeni, iar în cazul dr. Emilia Niculescu-Mizil, anchetatorii fac o percheziţie la o adresă din Sectorul 2 al Capitalei, potrivit surselor citate.
Managerul Institutului Clinic Fundeni, Carmen Orban, a declarat pentru MEDIAFAX că anchetatorii au venit marţi dimineaţă, în jurul orei 06.00, la unitatea sanitară, aceştia controlând trei cabinete ale unor medici de la Secţia Hematologie.
Carmen Orban a precizat că deocamdată nu ştie despre ce este vorba, aşteptând ca anchetatorii să îi dea mai multe date la finalul percheziţiei. Ea a mai spus că nu ştie ce medici de la Institutul Clinic Fundeni ar fi vizaţi în această anchetă şi pentru ce fapte.
Surse din rândul anchetatorilor au mai declarat, pentru MEDIAFAX, că în această cauză va fi audiat şi reprezentantul farmaciilor Reţeta, Iuliana Ilincea.

Perchezitiile au loc intr-un dosar penal in care se fac cercetari cu privire la comiterea infractiunilor de inselaciune, fals intelectual, fals material in inscrisuri oficiale, evaziune fsicala, spalare de bani, dare si luare de mita, in domeniul medicamentelor.

"Dosarul penal aflat in instrumentarea Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti, vizeaza intocmirea de retete false in domeniile oncologic si hematologic care au fost decontate prin CASMB", se arata intr-un comunicat de presa al Politiei Romane.

Anchetatorii fac marti, in acest dosar, 19 perchezitii in Bucuresti, cate trei in judete Sibiu si Ilfov, precum si una in Dolj, la locuintele unor persoane si la sediile unor persoane jurdice.

Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, ca sunt facute perchezitii si la Spitalul Fundeni si la lantul de farmacii Reteta.

La farmacii sunt verificate peste o mie de retete decontate, in valoare de aproximativ 7,5 milioane de lei, si facturi fiscale. Reprezentantii acestora sunt suspectati ca ar fi efectuat achizitii fictive de la firme fantoma si fara a avea autorizatie de distributie de la Agentia Nationala a Medicamentului, fiind vorba despre medicamente in domeniul oncologic si hematologic.

Anchetatorii vor pune in executare 13 mandate de aducere, persoanele vizate urmand sa fie duse la sediul Politiei Capitalei, unde vor fi audiate de catre un colectiv de politisti si cinci procurori.

Potrivit unor surse judiciare, printre persoanele care vor fi audiate sunt si medici si farmacisti. Prejudiciul estimat pana in prezent in aceasta cauza se ridica la 3.500.000 de euro, a precizat Politia Romana.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, la una dintre perchezitii, in locuinta unui medic a fost gasita suma de 100.000 de euro, 140.000 de dolari si 250.000 de lei, in timp ce la o farmacista au fost gasiti 100.000 de lei si peste 23.000 de euro.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro