Persoanele infectate cu HIV, unele dintre acestea fiind consumatoare de droguri, vor beneficia de ASISTENTA LA DOMICILIU, pentru inceput in proiect fiind cuprinsi 150 de pacienti, a declarat miercuri managerul Institutului “Matei Bals”, ADRIAN STREINU CERCEL.

Managerul Institutului National de Boli Infectioase “Matei Bals” a spus ca proiectul, pentru care fondurile sunt deja alocate, va incepe cel mai problabil in a doua jumatate a lunii ianuarie 2015, precizand ca acesta are in vedere asigurarea confortului pacientilor din punct de vedere terapeutic, prin ingrijirea lor la domiciliu.

“Este vorba de o flotila de sase masini, care vor avea cate doua asistente si vor fi dotate cu echipamente care vor putea face mai multe testari rapide la domiciliu si biochimie uscata. Asistenta merge, pacientul completeaza chestionarul, i se lasa medicatia, semneaza ca a primit medicatia, i se recolteaza probele de sange aferente evaluarii, iar apoi urmarim daca ceea ce a scris in chestionar se coreleaza cu partea clinica”, a declarat profesor dr. ADRIAN STREINU CERCEL, la conferinta Mediafax dedicata Zilei Mondiale de lupta impotriva HIV/SIDA.

ADRIAN STREINU CERCEL a precizat ca programul se va adresa, pentru inceput, unui numar de 150 de persoane, atat cei care sunt infectati cu HIV si sunt in terapie, consumatori de droguri, cat si cei care nu mai iau stupefiante.

“In acest fel, le economisim timpul, le crestem nivelul de aderenta. Inseamna ca pacientului i se va duce medicamentatia acasa, la o ora de comun acord stabilita in prealabil cu medicul. Astfel urmarim cat se poate de clar aderenta pacientului. Daca pacientul da dovada ca nu este aderent, este scos din acest circuit si ramane in circuitul standard. Vrem sa crestem confortul pacientului, dar si sa ne asiguram ca ei raman nedetectabili in continuare si nu vor transmite acest virus altor persoane”, a explicat ADRIAN STREINU CERCEL.

Potrivit lui ADRIAN STREINU CERCEL, in Romania erau inregistrate peste 12.700 de persoane cu HIV/SIDA erau la 30 septembrie, dintre care 524 sunt cazuri noi, fiind estimata o crestere a infectiilor, in special in randul celor care isi administreaza droguri intravenoase.

“Numarul pacientilor HIV/SIDA in viata este 12.732, din cele 19.906 cazuri inregistrate in perioada 1985-2014, in aceeasi perioada fiind inregistrate 6.540 de decese”, a spus ADRIAN STREINU CERCEL.

Profesorul ADRIAN STREINU CERCEL a mai declarat ca, in prezent, Romania are cel mai mare numar de supravietuitori de lunga durata inregistrati in grupa de varsta 19-29 de ani, peste 50 la suta dintre acestia apartinand cohortei cazurilor inregistrate in perioada 1987-1990.

El a precizat ca din cele 12.732 de persoane infectate cu HIV/SIDA care sunt in viata, 90 la suta reprezinta populatia care a fost depistata ca purtatoare a acestui virus la inceptul anilor ’90, rata incidentei infectiei cu HIV in randul populatiei adulte mentinandu-se scazuta.

Din cele 524 de cazuri HIV/SIDA depistate in acest an, 294 sunt cazuri noi de infectare cu HIV notificate, iar alte 230 sunt cazuri noi de SIDA notificate in perioada ianuarie – 30 sepembrie, fiind inregistrate si 146 de decese.

Profesorul ADRIAN STREINU CERCEL a mai spus ca 11.160 de pacienti cu HIV/SIDA sunt in evidenta activa, din care 304 sunt copii in varsta de pana la 14 ani.

De asemenea, 8.846 sunt pacienti care iau tratament antiretroviral, 8.629 avand varste peste 14 ani.

Conferinta dedicata Zilei Mondiale de lupta impotriva HIV/SIDA, marcata la nivel mondial in data de 1 decembrie, este organizata de agentia de presa Mediafax, in parteneriat cu Ministerul Sanatatii, Institutul National de Boli Infectioase “Prof. Dr. Matei Bals” si Centrul Roman HIV/SIDA.

La nivel mondial, 35,3 milioane de persoane traiesc cu HIV/SIDA, in timp ce aproximativ 7.000 de persoane sunt infectate zilnic.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro