"Ministerul Sănătăţii a transmis, încă din 1 aprilie, direcţiilor de sănătate publică, o notă prin care sunt prezentate modalitatea de conservare şi de administrare a vaccinului hexavalent. La începutul lunii aprilie, în România erau 54.000 de doze de vaccin hexavalent care se administrează copiilor la 2, 4 şi 11 luni. Este un vaccin complex care imunizează copii împotriva a şase boli, respectiv difterie, tetanos, tuse convulsivă, hepatita B, poliomielită şi Haemophilus influenzae (cauzează infecţii adeseori severe, mai ales la nou născuţi - n.red.)", a mai spus purtătorul de cuvânt.

Totodată, conducerea Ministrului Sănătăţii atenţionează părinţii să nu cumpere vaccin, pentru că imunizarea este gratuită.

"Domnul ministru Nicolae Bănicioiu a artas atenţia asupra faptului că niciun părinte nu trebuie să-şi cumpere vaccinul pentru că el este oferit gratuit prin programul naţional de imunizare. Chiar dacă li se spune de către medic să cumpere vaccinul, părinţii să refuze, pentru că Ministerul Sănătăţii a achiziţionat dozele necesare", a mai spus Oana Grigore.

Potrivit statisticilor Ministerului Sănătăţii, de la 1 aprilie, programul naţional de imunizare a fost transferat din reţeua de medicină şcolară la medicul de familie. Astfel, medicii de familie trebuie să se ocupe de vaccinarea tuturor copiilor, inclusiv a celor din grădiniţe, şcoli şi licee.

O serie de reguli din sistemul sanitar se modifică din 1 aprilie, odată cu intrarea în vigoare a noului contract cadru şi a pachetelor de servicii.

Printre noutăţi ar fi vaccinarea copiilor care revine exclusiv în sarcina medicilor de familie şi, totodată, acordarea de către aceştia a unui număr mai mare de consultaţii la domiciliul bolnavilor.

Acoperirea vaccinală în România se păstrează sub nivelul recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), de 95 la sută, pentru boli precum difterie, tetanos, rujeolă, rubeolă, oreion şi hepatită B, în principal din cauza refuzului vaccinării.

Şeful Biroului OMS în România, Victor Olszavsky, a arătat, în 21 martie, la Conferinţa Naţională Actualităţi în Vaccinologie - RoVaccin, organizată de Societatea Română de Microbiologie, că, în urmă cu zece ani, acoperirea vaccinală în România era de peste 95 la sută, însă în prezent în unele judeţe este şi sub 68 la sută pe unele vaccinuri.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă o acoperire vaccinală de peste 95 la sută, nivel considerat singurul care poate garanta eliminarea unor boli precum rujeola şi rubeloa şi prevenirea reapariţiei unor boli înlăturate.

Cu toate acestea, România înregistrează procente sub 75% pentru mai multe tipuri de vaccin.

Conform datelor Centrului Naţional de Supravegherea şi Controlul Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din 2014, rata medie de acoperire vaccinală este de 69,4 la sută pentru vaccinul DTP4 (patru doze de vaccin împotriva difteriei, tetanosului şi pertusis),pentru vaccinul contra rubeolei, rujeolei şi oreionului este de 75,4 la sută, iar pentru hepatita B este de 91,3 la sută. Faţă de copiii născuţi cu un an anterior (iulie 2012), acoperirea vaccinală a scăzut cu procente importante, spre exemplu cu 4 la sută în cazul vaccinului împotriva hepatitei B.

Aceleaşi date arată că 30,3 la sută dintre aceşti copii au fost depistaţi ca fiind incomplet vaccinaţi în raport cu vârsta, în creştere faţă de anul precedent, când procentul era de 26 la sută.

Neprezentarea continuă să rămână principalul motiv al vaccinării necorespunzatoare în raport cu vârsta. Contraindicaţiile medicale ocupă al doilea loc în clasamentul motivelor vaccinării necorespunzătoare vârstei, urmate de disfuncţionalităţi în furnizarea vaccinului, în creştere marcantă faţă de anul precedent.

Reducerea vaccinării împotriva rujeolei, rubeolei şi oreionului a dus, în ultimii ani, la două epidemii de rujeolă şi una de rubeolă, România pierzându-şi statutul de ţară care avea tentativa de eliminare a rujeolei de pe teritoriul ei, spunea Adriana Pistol, directorul CNSCBT.

"O rată de vaccinare inferioară recomandărilor OMS poate reprezenta un pericol pentru sănătate publică, crescând riscul izbucnirii unor epidemii. Este extrem de important ca populaţia să cunoască pericolele care pot apărea în cazul neacoperirii vaccinale corespunzătoare, deoarece vaccinurile oferă protecţie nu numai individului, ci şi colectivităţii, împiedicând transmiterea multor boli infecţioase. De asemenea, informarea cu privire la problematica imunizării trebuie să fie realizată exclusiv din surse credibile, de către profesionişti în domeniul medical sau de către persoane instruite în acest sens. Atragem atenţia că reticenţa cu privire la utilitatea vaccinarii este cauzată de multe ori de o informare eronată sau incompletă, alimentată de surse neavizate", declara Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.

Fostul ministru al Sănătăţii, Cseke Attila a spus, la rândul lui, că părinţii nu trebuie să renunţe la imunizarea copiilor, chiar dacă uneori mai sunt întârzieri în imunizarea copiilor, pentru că "vaccinarea poate fi recuperată".

 

Sursa

 

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro