Peste 3.500 de bolnavi de cancer au fost trataţi, până în prezent, într-un centru medical privat din Otopeni-Ilfov, unde, potrivit doctorilor, baza eficienţei terapeutice o constituie deciziile luate în echipă, nicio hotărâre nefiind luată de un singur medic.
Conceptul de gestionare a cazurilor utilizat la Centrul Amethyst Radiotherapy din Otopeni se numeşte "tumor board" şi este utilizat în multe institute oncologice din străinătate. În România, acesta a fost integrat de prof. dr. Christian Chiricuţă, medic specialist radioterapie, doctor în medicină şi fizică, cu o experienţă de peste 30 de ani în domeniul radioterapiei.
"Tumor board" este, practic, o şedinţă dedicată fiecărui caz, la care participă medici din mai multe specialităţi, opiniile acestora stând la baza terapiei urmate ulterior de pacient.
"Scopul nostru este să oferim fiecărui pacient accesul la un tratament medical de cea mai înaltă calitate, prin echipamente şi tehnologii medicale de ultimă generaţie, personal medical specializat, precum şi abordarea multidisciplinară concomitent cu medicina personalizată, mai exact conceptul de 'tumor board'. Dacă în urmă cu doi ani, pentru a putea beneficia de servicii de radioterapie de ultimă generaţie, românii erau nevoiţi să meargă în străinătate, acum pot primi aceste servicii chiar în România, în centrul de radioterapie Amethyst din Otopeni, la preţuri cu aproximativ 70% mai mici decât în străinătate", spune Ema Diea, chief Executive Officer Amethyst Radiotherapy România.
La rândul său, medicul Cristian Barbu, şef medical al centrului, a spus că în spitalele din România lipseşte conceptul de muncă în echipă, iar asta din cauza orgoliilor unor doctori.
"La noi sunt foarte multe orgolii. Cât am lucrat în Germania, profesorul Chiricuţă îmi asculta părerea despre anumite cazuri. Acest lucru s-a dezvoltat foarte bine la Amethyst, dar în spitalele de stat în care am lucrat lipseşte acest concept", spus dr. Barbu.
Problema lipsei lucrului în echipă a fost semnalată, marţi, şi de preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), dr. Vasile Ciurchea, la ZF Pharma Summit'14.
"Ne-am dori ca pacienţii români să nu mai meargă la tratament în străinătate, pentru că la noi nu lipseşte nimic, în afară de lucrul în echipă. Unii medici cred că ştiu totul şi nu au nevoie să se consulte cu colegii de alte specialităţi", a spus Ciurchea.
Radioterapia, considerată unul dintre cele eficiente tratamente pentru cancer, poate fi utilizată pentru a trata multe tipuri ale acestei boli, în aproape orice parte a copului. La nivel european, radioterapia este utilizată la aproximativ 60% dintre pacienţii diagnosticaţi cu cancer. În România, ponderea este de 25%.