Cei peste 800 de pacienţi cu afecţiuni oncologice din judeţul Giurgiu vor putea primi din nou îngrijire după ce medicul de specialitate de la Spitalul Judeţean Giurgiu s-a întors la serviciu marţi, la rugăminţile colegilor de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate.
"L-am rugat colegial să revină la serviciu după ce aproximativ 30 de pacienţi care se aflau ieri după-amiază (luni - n.r.) la cabinetul acestuia s-au trezit că uşa este închisă şi medicul pleacă. Am înţeles că medicul voia să intre în concediu fără plată nemulţumit de o măsură luată de conducerea spitalului", a declarat directorul CJAS Giurgiu, Marin Constantin.

El a spus că nemulţumirea a apărut după ce Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a efectuat la începutul acestui an un control la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu şi a constatat că unele reţete prescrise de medicul oncolog pentru bolnavi internaţi în spital în sumă totală de aproape 10.000 de lei nu ar fi fost asigurate de spital în perioada 2011-2012. În urma acestui control şi medicului oncolog de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu i s-a cerut o notă explicativă, fapt ce l-a nemulţumit pe acesta, medicul manifestându-şi intenţia de a intra în concediu fără plată pe fondul stresului. În judeţul Giurgiu sunt în evidenţele CJAS 823 de persoane cu afecţiuni oncologice.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro