V-ati întrebat care ar fi domeniile spre care ar fi bine să se îndrepte copilul vostru? Se pare că răspunsul la această întrebare nu este interesant doar pentru noi, ci si pentru diversele institutii, fie ele naţionale, europene sau mondiale.

Una dintre problemele stringente ale Europei este cresterea ratei de ocupare a fortei de muncă, conform strategiei elaborată de expertii de la Bruxelles – Europa 2020. Potrivit datelor Eurostat, în prezent, România înregistrează un grad de ocupare de 63,8%, aflat oarecum aproape de media europeană (68,5%). Comparativ cu tările din Europa Centrală si de Est, stăm mai bine decât Ungaria (62,1%) si decât Bulgaria (63%), însă suntem depăsiti de Polonia (64,7%) si de Cehia (71,5%). Fruntase în acest top european sunt tările nordice – Islanda (81,8%), Norvegia (79,9%), Suedia (79,4%) – cu mentiunea că doar Suedia face parte din UE. (Click aici pentru a vedea rata ocupării)

De aici, am putea trage concluzia că nu suntem într-o situatie foarte proastă, mai ales comparându-ne cu tări precum Grecia ori Croatia. Totusi, situatia nu pare atât de bună dacă vom face comparatia în cifre absolute, si nu în procente. Pornind de la aceste cifre, UE a fixat tinte ce ar trebui atinse de fiecare stat membru pentru îndeplinirea scopului declarat, respectiv o crestere durabilă. În cazul României, gradul de ocupare a fortei de muncă ar trebui să ajungă la 70% până în 2020. Totul pare excelent, însă pe ce se bazează oficialii europeni? Un aspect ar fi acela al creşterii vârstei de pensionare, lucru ce va contribui la creşterea duratei în care o persoană se presupune a fi în câmpul muncii, de la 32 ani, în prezent, la 35 ani, iar termenul până la care să fie implementat este anul 2030.

O altă măsură care se presupune a impulsiona creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă ar putea fi încurajarea angajării tinerilor sub 25 de ani. În această privinţă, România se situează din nou în media europeană, cu o rată de şomaj în rândul tinerilor de 23,6% (faţă de 23,5% Uniunea Europeană) – conform Eurostat. Sigur că suntem departe de situaţia aproape disperată în care se află tinerii din ţări precum Spania (rata şomaj în rândul tinerilor de 55%) ori Croaţia (50%). Totuşi, acestea reprezintă cazuri izolate, determinate mai ales de specificul local.

 Job-uri pe cale de disparitie

Am trecut în revistă câteva dintre posibilele rezolvări ale acestei situaţii, însă ar fi foarte interesant să aflăm ce anume împiedică realizarea strategiei de creştere. Evident, una dintre cauzele ce ar putea zădărnici planurile strategilor este îmbătrânirea accentuată a populaţiei. Apoi, unul dintre cele mai importante aspecte sesizate de-a lungul ultimilor ani este schimbarea structurii ocupaţiilor şi adaptarea la aceste schimbări. Mai precis, progresul tehnologic aduce cu el în mod inevitabil o scădere a cererii pentru anumite ocupaţii şi o creştere pentru altele.

Treptat, acele joburi ce pot fi înlocuite de computere vor fi înlocuite cu siguranţă. Este pur şi simplu mai eficient din toate punctele de vedere să ai o maşină care execută anumite operaţiuni repetitive şi care nu necesită niciun fel de aptitudine specială. Fabricile din prezent sunt cel mai la îndemână exemplu pentru a arăta ce se va întâmpla în multe alte domenii. Un studiu recent al Departamentului de statistică pe piaţa muncii al SUA a încercat să descopere ocupaţiile cu cel mai mare grad de creştere în următorii zece ani. În mod deloc surprinzător, pe primele locuri se află ocupaţii care implică relaţiile interumane: vânzări, training, îngrijire personală, relaţii cu clienţii, psihologi. Pe scurt, serviciile vor acapara cea mai mare parte a joburilor viitorului. Aceia dintre noi care se vor adapta la această realitate vor reuşi, ceilalţi vor fi probabil înlocuiţi de maşini fără suflet, care vor livra date sau vor presta aceeaşi activitate de mii şi mii de ori.

 Ce se caută pe piata locală

Domeniul sănătăţii se va dezvolta la nivel mondial întrucât populaţia îmbătrâneşte, iar dorinţa de a primi îngrijiri de calitate va determina creşterea numărului de joburi precum asistent medical, medic, tehnicieni de laborator. Cumva înrudit, domeniul ce se ocupă de timpul liber si cel al turismului vor genera alte joburi, cum ar fi cea de chelner, barman, instructor de sport, lucrător în hoteluri sau în parcuri de distracţii. Pentru că meseriile viitorului nu sunt doar cele relativ slab calificate, consultanţii financiari, contabilii, consultanţii în management, arhitecţii, specialiştii software si hardware vor fi foarte căutaţi pe plan mondial în anii ce urmează. În ceea ce priveste piata locală, un studiu realizat de HiP.ro, intitulat „Cum va fi piata fortei de muncă în 2014“, ne arată tendinte relativ optimiste din partea companiilor.  Acestea estimează o crestere a numărului de angajati, iar departamentele pentru care se caută angajati sunt în ton cu tendintele mondiale: vânzări (16%), software (16%), servicii cu clientii (10%). Cât despre nivelul de experientă, cei mai căutati sunt specialistii cu peste 3 ani de experientă (46%), urmati de juniori (38%). În ceea ce-i priveste pe acestia din urmă, accentul se mută de pe pregătirea universitară si merge mai degrabă înspre dezvoltarea individuală a tânărului, din care nu ar trebui să lipsească stagiile de practică, voluntariatele, prezenta la diverse evenimente din domeniul ales. Cunoasterea unei limbi străine este de la sine înteleasă, angajatorii asteaptă deja o a doua limbă străină.

Abilitătile de comunicare, flexibilitatea, orientarea către rezultate sunt cele mai pretuite abilităti care se caută pe piata muncii. În consecintă, pregătirea pentru viitor ar trebui să înceapă încă de acum, atât pentru actualii specialisti, cât si pentru cei aflati la începutul carierei, dar chiar si pentru părintii care se întreabă cum să-si ajute copilul pentru a avea succes peste zece sau douăzeci de ani.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro