Noua conducere a Colegiului Medicilor, filiala Iaşi, şi-a prezentat ieri, 23 decembrie, strategia care va fi abordată în mandatul de patru ani. Principalele direcţii de acţiune vizează implicarea tuturor specialităţilor în activităţile desfăşurate, transparenţa deciziilor, dar şi implementarea unor ghiduri medicale, pentru o practică unitară în sistem. „Ne dorim să devenim parteneri egali şi în elaborarea contractului cadru, a normelor de aplicare şi să fim consultaţi în elaborarea legislaţiei”, a precizat dr. Liviu Oprea, noul preşedinte al Colegiului Medicilor.
Membrii noului birou executiv al acestei structuri susţin că îşi doresc să promoveze o conducere pe bază de colaborare cu toate asociaţiile profesionale medicale, în toate problemele şi deciziile. „Vom cere societăţilor profesionale să-şi desemneze membrii care să îi reprezinte, un număr cât mai mare de doctori, astfel încât cazurile să fie rezolvate pe fiecare specialitate în parte”, a adăugat dr. Liviu Oprea. Acest lucru este important în ceea ce priveşte eventualele reclamaţii şi cazuri de malpraxis. „Vor fi diverse cazuri de judecat şi doar un medic specialist ştie să judece cel mai bine, nu un medic de familie. Ne-am propus ca, astfel, să facem front comun şi fiecare să îşi aleagă cei mai potriviţi oameni care să-i reprezinte”, a completat dr. Cristina Gavrilă, vicepreşedinte al Colegiului. De asemenea, noua conducere a insistat pe necesitatea unei conduceri transparente, astfel încât toate deciziile luate să fie disponibile online sau prin intermediul unor mesaje de tip newsletter.
Ghiduri comune de practică
Pentru a evita eventualele discrepanţe între medicii de familie, pacienţi şi medicii specialişti, noua conducere a Colegiului Medicilor îşi doreşte elaborarea unor ghiduri de practică în sectorul clinic, pentru asigurarea unei practici unitare în sistem. „În acest mod, am putea să închidem un circuit pacient - medic de familie - medic specialist - medic de familie, care să funcţioneze pentru ca pacientul să fie evaluat periodic în funcţie de afecţiune, pe termen lung. Medicul de familie, care coordonează şi urmăreşte pacientul, să ia legătura cu fiecare specialitate, plecând de la aceste ghiduri”,a subliniat şi dr. Florin Mitu, medic specialist medicină internă şi cardiologie şi vicepreşedinte al Colegiului. Mădălina OLARIU