O soluţie pentru eficientizarea sistemului de sănătate este istoricul medical al fiecărui pacient în format electronic. Este concluzia unanim susţinută de decidenţii din sistem şi de medici sau pacienţi. Responsabilii CNAS sunt decişi să pună în practică proiectul cât mai curând posibil şi anunţă sancţiuni aspre furnizorilor de servicii medicale care întârzie procedura.

Dosarul electronic cuprinde antecedentele medicale şi istoricul investigaţiilor efectuate. Pe baza datelor introduse în sistemul informatic, medicul se poate orienta pentru diagnostic şi tratament optime, fără a mai repeta inutil investigaţii sau proceduri.

Consider că dacă de la început este perceput corect şi i se explică aceste facilităţi el va avea mare succes. Chiar dacă unii spuneau că este un proiect pentru generaţiile viitoare, noi considerăm că este un proiect pentru prezent, a declarat Radu Ţibichi, preşedintele CNAS.

Responsabilii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate sunt decişi să pună în practică proiectul cât mai curând posibil şi anunţă sancţiuni aspre furnizorilor de servicii medicale care întârzie procedura.

Pacientii vor putea consulta Dosarul Electronic de Sănătate prin intermediul portaluiwww.des-cnas.ro. Accesarea se va face cu ajutorul cardului de sănătate. 

Dosarul electronic este un proiect strategic al Casei Naţionale de Sănătate (CNAS). Proiectul "Sistem informatic integrat pentru Dosarul Electronic de Sănătate" are o valoare de peste 83 milioane lei, din care contribuţia Uniunii Europene este de 68 milioane lei.

 

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro