Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale

scoate la concurs, în conformitate cu prevederile ordinului nr.869/2015 pentru aprobarea metodologiilor privind organizarea si desfășurarea concursurilor de ocupare a posturilor de medic, medic dentist, farmacist, biolog, biochimist și chimist din unitățile sanitare publice, precum și a funcțiilor de şef de secţie, şef de laborator şi şef de compartiment din unităţile sanitare fără paturi, respectiv a funcţiei de farmacist-şef în unităţile sanitare publice cu paturi, pentru ocuparea, pe durată nedeterminată, a următoarelor posturi vacante:

- un post de farmacist primar- specialitatea farmacie generală
- doua posturi de farmacist specialist - specialitatea farmacie clinică
- un post de farmacist - cu drept de liberă practică
- doua posturi de medic specialist - specialitatea farmacologie clinică
- doua posturi de medic - cu drept de liberă practică

Acte necesare în vederea participării la concurs :
- cerere (tip) în care se menţionează postul pentru care doreşte să concureze ;
- copie a actului de identitate ;
- copie după diploma de medic, farmacist şi adeverinţă/certificat de confirmare în gradul profesional;
- copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
- dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancţiunile prevăzute la art. 447 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 531 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 618 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;
- declaraţie scrisă că nu a fost condamnat penal pentru fapte ce-l fac incompatibil cu postul pentru care doreşte sǎ candideze ;
- acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa nr. 3 la Ordinul nr.869/2015;
- cazier judiciar;
- certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic şi neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru postul pentru care candidează;
- chitanţa de plată a taxei de concurs-150 RON (Taxa se va achita în numerar la casieria unităţii, odată cu depunerea dosarului de participare la concurs).

TEMATICA de concurs va fi cea pentru examenul de medic, farmacist (specialist/primar) in specialitatea postului scos la concurs. Dosarele de concurs se depun la sediul ANMDM din Str. Av. Sănătescu nr.48, sector 1, Bucureşti, în termen de 15 zile calendaristice de la data publicării anunţului.

Concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 de zile şi 90 de zile de la publicarea anunţului. Data concursului va fi comunicată candidaţilor după expirarea perioadei de înscriere la concurs.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro