Prof. univ. dr. Gheorghe Bumbu, vicepreşedintele Asociaţiei Române de Urologie, a anunţat vineri, în deschiderea Conferinţei internaţionale "Urogyn", că, după zece ani de strădanii, a fost recunoscută oficial uroginecologia, o nouă specialitate medicală ce vizează în ansamblu patologia urinară şi ginecologică.

Şeful Clinicii de Urologie a Facultăţii de Medicină a Universităţii din Oradea, prof. univ. dr. Gheorghe Bumbu, a organizat până în prezent mai multe conferinţe internaţionale de uroginecologie, fiind un promotor, alături de colegul său Szabo Bela, din Târgu Mureş, al implementării acestei specialităţi şi la noi în ţară, recunoscută de zeci de ani în străinătate.

Proiectul "uroginecologia" a dobândit o formă oficială, prin publicarea în Monitorul Oficial din 27 august 2014 a unui ordin de ministru al sănătăţii care modifică catalogul de studii complementare unde apare şi această nouă specialitate, uroginecologia, ai cărei coordonatori naţionali sunt dr. Gheorghe Bumbu şi dr. Szabo Bela, cu centre de pregătire Bucureşti, Oradea şi Târgu Mureş. "Uroginecologia a fost o preocupare permanentă a Asociaţiei Române de Urologie, având în vedere suferinţa continuă în tot ce înseamnă bolile şi afecţiunile combinate din cele două domenii, urologia şi ginecologia. (...) Vreau să subliniez că atât ginecologii, cât şi urologii au o pregătire acoperită de curicula de rezidenţiat. Acest fundament există. Ceea ce vrem să facem noi este ca pe acest fundament să punem cărămizile necesare pentru a primi atestatul de studii complementare. Uroginecologia nu înseamnă numai meşe, ci înseamnă un nou concept, o nouă abordare a tot ce înseamnă diagnostic şi strategie terapeutică chirurgicală, în special a capitolului incontinenţa şi prolapsul urogenital", a precizat prof. Bumbu, preşedinte al Societăţii Române de Uroginecologie.

Potrivit acestuia, medicii urologi sau ginecologi care doresc să-şi completeze performanţele chirurgicale se pot înscrie la Oradea, urmând să fie informaţi cât de curând despre modalitatea de desfăşurare a cursurilor şi de a primi atestatul de studii complementare. AGERPRES

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro