Carmen Pantis a profesat patru ani ca medic de familie, dar din momentul în care o boală neiertătoare i-a răpit tatăl, a vrut altceva de la meserie. A ales specializarea anestezie-terapie intensivă, dublată de un curs pentru îngrijirea bolnavilor oncologici. Lucru ce include şi comunicarea vestilor negre.
Întotdeauna când telefonul sună si este nevoie de prezenta mea alături de familia care are nevoie de consiliere si de sustinere, eu vin la spital”, spune dr. Carmen Pantis, medic primar ATI, coordonator de transplant Bihor.
Aşa a început un aproape nesfârşit exerciţiu istovitor pentru inimă şi suflet. Singurul lucru care o ajută să-l reia cu fiecare caz tragic este faptul că ştie cât de mult a ajutat ca din moartea unora să se nască viaţa altora. Nu poţi spune cuiva oricum că ruda lor e în moarte cerebrală, nu-şi va reveni, dar poate deveni donator de organe.
„Cele mai dificile situatii sunt acelea în care familia nu spune nici da, nici nu, dar pur si simplu nu mai reusesc să comunic cu ei si venind să-si viziteze pacientul, declarat în moarte cerebrală, mă evită”, povesteşte medicul.
E uşor de înţeles de ce din 2008, doctorul Carmen Pantiş a pierdut socoteala orelor petrecute în spital, ştergând lacrimi de tristeţe şi sădind speranţa în lacrima bucuriei altcuiva. Acasă, familia s-a obişnuit cu desele absenţe, le înţelege însă....: „Băietelul meu are 11 ani. Una dintre dorintele lui este ca sotia lui să doarmă acasă, pentru că mama lui a făcut foarte multe gărzi. Am avut si perioade în care am avut si 7/10 gărzi pe lună”.
Un exemplu viu la care toţi rezidentii Sectiei de Terapie Intensivă a Spitalului Judetean din Oradea se raportează fără să ezite.
„Este o persoană dinamică, plină de energie, care ne motiveză pe toti, ne sprijină în momente dificile. Este un profesionist desăvârsit”, afirmă Botea Dragos, medic rezident ATI.
„Este o persoană extrem de sociabilă, foarte întelegătoare si are... nu stiu, ceva aparte în legătura cu apartinătorii. Întotdeuna este dispusă să ajute pe oricine. Dacă te duci la ea, cu o problemă, sigur va încerca să te ajute sau va căuta pe cineva care te poate ajuta”, adaugă Camelia Breb, medic rezident ATI.
A ajuta. Acesta este verbul care-i defineşte viaţa şi cariera. O carieră în care oboseala, tristeţea şi lupta cu secundele care fac diferenţa dintre viaţă şi moarte dispar în cazul unui transplant reuşit. Ca în cazul unui orădean ce a primit o nouă şansă la doar 12 ore de când fusese înscris pe lista de aşteptare pentru un rinichi: „La 26 de ani, câti aveam atunci, am simtit că lumea se prăbuseste în jurul meu si m-am simtit singur în momentul acela”, povesteşte Lucian Buzilă.
Au trecut patru ani, şi Lucian îşi vede de viaţă. La fel ca alti 500 de pacienti din toată ţara, pentru care transplantul salvator a pornit de la spitalul din Oradea.
