Autor Eugen Hriscu Sursa
Noi, cei care am lucrat în sistemul public de psihiatrie, avem cu toţii cunoştinţă de lucrurile grave care se întâmplă în spatele zidurilor azilelor psihiatrice din secolul trecut convertite mai mult cu numele în spitale. Nu este vorba doar de recentul scandal al măsluirii unor studii clinice, dar mai ales şi mult mai grav, de încălcarea cu bună ştiinţă a celor mai elementare drepturi ale pacientului psihiatric.
Spitalele de psihiatrie sunt noile orfelinate ale României. Aflate la marginea oraşelor, ele sunt şi la marginea atenţiei publice. În spatele zidurilor construite pe vremea când bolnavii psihici erau alienaţi şi psihiatrii alienişti, se întâmplă orori. Cea mai recentă şi mai cutremurătoare, atingând limitele cuvântului „masacru”, este omorârea prin frig şi înfometare şi lipsire de îngrijiri medicale a zeci de oameni ţinuţi închişi în spitalul de la Poiana Mare. Nimeni nu a fost tras la răspundere, nimic nu s-a schimbat – doar spitalul a primit faianţă noua pentru zidurile sale scrijelite cu unghiile şi gresie proaspătă pentru podelele pe care şi-au târşâit paşii orfanii adulţi ai sistemului medical şi de asistenţă socială al României. O doamnă doctor afirma în 2010 despre Poiana Mare – „dimineaţa, când bolnavii se duc la masă, e un peisaj ca la Auschwitz”.
Dar Poiana Mare este doar o parte vizibilă. Nu vă gândiţi ...............
